După ce s-a încumetat și l-a proiectat în lucrarea sa de doctorat dintr-o anumită perspectivă – „Ion Nistor, dimensiunile personalității politice și culturale” (apărută la Editura Bucovina – Basarabia, Rădăuți, în anul 2000, 240 pagini), Doina Alexa, devenită prin căsătorie Iavni, publică in extenso, la sfârșitul anului 2012, într-o carte de sine stătătoare, 138 de scrisori adresate lui Ion Nistor de unele instituții sau personalități ale vremii.
Fără a putea fi vorba, bineînțeles, de întreaga corespondență primită de Ion Nistor într-o viață de om, ci doar de acea parte ce a supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial – corespondență pe care tocmai ocupanții sovietici au „binevoit” s-o captureze și s-o salveze, luând-o cu ei, ca pe un tezaur – cele 138 de scrisori, aflate azi în arhivele cernăuțene, datează dintre anii 1907-1939. Ele sunt semnate fie din partea a 9 instituții, precum Academia Română, Societatea Națiunii, Ministerul Instrucțiunii Publice, Baroul Avocaților din Bucovina, Casa Voluntarilor Români din Siberia, Comitetul Național al Românilor din Austro-Ungaria, Consulatul Republicii Cehoslovace, unele organizații politice sau cercuri studențești, dar și de 44 de oameni de cultură, fruntași politici, prieteni și colaboratori. Printre semnatari se află George Enescu, Nicolae Iorga, Artur Gorovei, Grigore Nandriș, Constantin Brătianu, Gh. Brătianu, Leca Morariu, ÎPS Nectarie, mitropolitul Bucovinei, ÎPS Nicolae Balan, mitropolitul Ardealului, Vasile Pârvan, generalul Nicolae Petala, Sextil Pușcariu, T.V. Ștefanelli, Iorgu Toma și mulți alții, între care și nume mai puțin cunoscute. Avem, astfel, un valoros instrument de lucru la dispoziția specialiștilor, dar și a cititorilor de rând, care cercetează și evaluează contextul istoric complex și dificil, cu lucruri știute și neștiute, cu dificultăți și adversități, prin care s-a încercat racordarea Bucovinei întregi la statul român și consolidarea țării, în cele numai două decenii de pace, până la ultimatum și invazia sovietică. Publicate în ordinea alfabetică a expeditorilor, cu menționarea surselor arhivistice și cu date sumare asupra autorilor, scrisorile sunt însoțite în final de o bibliografie selectivă asupra lui Ion Nistor, indice de persoane despre care se face referire în carte, dar și o anexă de 23 de imagini, cele mai multe inedite, provenind din colecțiile de fotografii ale Complexului Muzeal Bucovina sau ale Serviciului Județean al Arhivelor Statului – aceste documente iconografice înfățișează aspecte din viața lui Ion Nistor și ale familiei, întâlniri cu studenții, țăranii sau alegătorii și colaboratorii, ori aflându-se la Vicov, cu prilejul inaugurării unor instituiții pe care le-a ctitorit ca ministru, între care cele ce dăinuie și azi: Dispensarul și Azilul de copii etc. Distinsă fiică a Sucevei, absolventă a Facultății de Istorie Filologie de la Universitatea din București, cadru universitar la Alma Mater Sucevensis între anii 1991 1996, Doina Alexa, devenită prin căsătorie Iavni, lucrează în prezent la Serviciul Județean Suceava al Arhivelor Statului. Introducând o sumă de informații noi în circuitul istoriografiei naționale, cele 138 de documente se constituie într-o „realizare notabilă”, așa cum constată în al său „Cuvânt înainte” conf. univ. dr. Florin Pintescu, prodecanul Facultății de Istorie și Geografie – Relații Internaționale, de la universitatea suceveană. Scrisorile de la/sau către oameni de seamă sunt aproape întotdeauna ca niște poteci tainice, spre un tărâm intim, mereu ispititoare, surâzătoare și ademenitoare, care nu ni se arată dintr-o dată, atunci când încercăm să intrăm în cotloanele mai puțin cunoscute ale unei vieți și activități, ale unei personalități. De aceea, oricât de subiective și relative ca documente, oficiale sau personale, de la instituții sau oameni foarte diferiți – care sunt în cazul cărții la care ne referim, „Scrisori către Ion Nistor” – provenind de la nume sonore sau de la persoane simple, oameni de rând, care colaborează sau se intersectează necesarmente sau întâmplător, scrise în grabă sau pe îndelete, aceste documente intime într-un anume fel completează și nuanțează, cu lumini și umbre, viața, activitatea, personalitatea destinatarului, cât și pe cea a expeditorului. Fragmente dintr-un întreg, ca și cioburile unei oglinzi ce s-a sfărmat – fiindcă puțin s-a scris despre tot ce s-a întâmplat și încă mult mai puțin s-a păstrat din ce s-a scris (parafrazându-l pe „taica” Voltaire) – scrisorile sunt uneori îndelung căutate, comentate, judecate, descifrându-se noi lumini și umbre despre ceea ce am vrea, dacă s-ar putea, să știm totul. Căci, fie ele rezultatul spontaneității, fie al meditației calculate și meșteșugit elaborate, scrisorile exprimă fragmente dintr-un întreg complex. De aceea „Scrisorile către Ion Nistor” – cărturar, istoric, universitar, animator și îndrumător cultural al generației sale de bucovineni, luptător ardent, implicat permanent în pregătirea și înfăptuirea Marii Uniri, în eliberarea ei, în integrarea și consolidarea în cadrul României întregite – ne interesează din cel puțin două motive majore. El a fost acel fiu de țăran, de la Vicovu de Sus, dintr-o familie cu 14 copii, care, prin perseverență, muncă cinstită, a ajuns universitar, istoric de referință, iar în primii ani de după Marea Unire, să conducă direct, de la București sau de la Cernăuți, destinele și întreaga administrație provizorie a Bucovinei, apoi a fost ministru activ în toate guvernele liberale din România întregită, interbelică. Introducând cele 138 de scrisori în circuitul științific, Doina Iosefina Iavni oferă specialistului și cititorului de rând, iubitorului de istorie și de adevăr istoric, noi și interesante detalii despre întinsele relații ale lui Ion Nistor, cu verigile principale ale statului și cu oameni politici și marii oameni de cultură ai țării. Scrisorile dezvăluie numeroasele sale implicări în eforturile de soluționare a unor probleme politice, culturale, economice, administrative, financiare, religioase, universitare etc. Câteva exemple – care să-l incite și să-l invite pe cititor – pot fi, credem, edificatoare. Când, în 1911, Nistor își prezintă la Viena una dintre lucrările sale, susține și obține examenul de abilitare – este vorba de „Relațiile comerciale ale Moldovei în secolele XIV, XV, XVI” – savantul Nicolae Iorga, care îl urmărea atent, îi știa preocupările și realizările istoriografice, îl încurajează și informează de la București cum că lucrarea prezentată „este, din toate punctele de vedere, excepțională” și întrevede succesul lui Nistor în ocuparea Catedrei de istoria popoarelor sud-estice, europene, la Universitatea din Cernăuți (p. 76). În 1919, din Cernăuți, un colaborator îl anunță că, la un an de la Unire, „cam 80% dintre funcționarii de la Banca Țării sunt străini, care, în cea mai mare parte, nici nu cunosc limba românească” (p. 89). De la Versailles, un membru al delegației române la Congresul de Pace îl informa, în același an, că tocmai în acele zile, „Comitetul Executiv al Evreilor a trimis un memoriu la Paris, la 4 iunie 1919, pentru a solicita o autonomie cât mai largă pentru Bucovina”, pentru evreii care se împotriviseră Marii Uniri și acum voiau să-și păstreze intacte toate funcțiile și avantajele ce le acaparaseră sub austrieci (p. 112). În 1932, lipsind Nicolae Iorga de la sesiunea Academiei, Vasile Pârvan îi comunica lui Nistor decizia înaltului forum științific al țării că lucrarea pentru evocarea și comemorarea publică a marelui domn cărturar și patriot iluminist Dimitrie Cantemir să fie redactată și prezentată în plenul ședinței de Ion Nistor (p. 132). În 1925, Baroul Avocaților din Bucovina îi relatează lui Nistor că nici la acea dată judecătoriile din unele județe nu aveau încă juriști și personal de cancelarie suficient „spre a-și putea desfășura activitatea” (p. 24). În același an, Ministerul Instrucțiunii Publice îl numea președinte al Comisiei pentru ocuparea Catedrei de Limba și Literatura Română și Folclor – la care va participa, și comisia îl va promova pe filologul Leca Morariu (p. 103). Nistor este solicitat să rezolve numeroase și serioase probleme ce priveau încadrarea și promovarea cadrelor la Universitate, redactarea și finanțarea revistei „Junimea Literară”, redistribuirea banilor pentru refacerea unor șosele, propuneri pentru elaborarea legii de unificare a Bisericii Ortodoxe Române, satisfacerea cererilor preoților bucovineni de-a li se păstra neatinse sesiile avute sub austrieci, rezolvarea unor procese privind aplicarea reformei agrare, etatizarea averilor Fondului Religionar greco-ortodox al Bucovinei etc. Nu lipsesc nici intervențiile unor prieteni și colaboratori pentru găsirea și numirea în slujbe pentru protejații lor. Nistor însuși intervenise în 1929, ca ministru, la George Enescu pentru numirea unui candidat cunoscut, prieten al său, la Conservatorul din Cernăuți, dar Enescu l-a refuzat, elegant și ferm, relatându-i că s-a prezentat la concurs un altul, mai bun. Volumul „Scrisori către Ion Nistor” cuprinde multe și „mărunte” alte informații de epocă, oferindu-ne un veritabil și dezirabil mozaic de știri asupra căruia merită să ne aplecăm și să medităm în ce măsură s-a schimbat prea mult ceea ce este față de ceea ce-a fost. Volumul apare tocmai în anul comemorării semicentenarului trecerii lui Nistor în eternitate și este un omagiu care i se cuvine întru dreptate, iar pe autoare o îndemnăm să continue munca de valorificare a comorilor ascunse încă în arhive. Și, totodată, o felicităm.
Comentarii