Amenzi în valoare de 600 lei și 44 de avertismente au aplicat, anul trecut, inspectorii Direcției pentru Agricultură a județului Suceava, informează directorul executiv Vasile Schipor. Aflăm că lucrătorii specializați ai DAJ au avut 549 de descinderi la agenții economici din județ, inclusiv la cei a căror activitate este reglementată de normele europene. Numărul inspecțiilor a scăzut în mod vizibil față de anul 2008, când au fost întreprinse 820 de acțiuni de control, una dintre cauze fiind, ni se explică, și restructurările de personal din ultimii ani. Astfel, în 2012, cele mai verificate au fost unitățile din zootehnie, industria alimentară, cât și depozitele, la acestea efectuându se 174 de inspecții, cu 89 mai puține decât în 2011. Alte 139 de verificări i-au vizat pe operatorii din agricultura ecologică, iar la 75 de agenți economici s-a făcut controlul tehnic viticol. La agenții economici care valorifică legume și fructe au avut loc 100 de verificări, încă 62 de descinderi luând în vizor unitățile care lucrează cu fertilizanți. Dacă în 2008 inspectorii DAJ aplicau amenzi în valoare de 5000 lei, în 2012 valoarea acestora a fost de numai 600 lei. Anul trecut, controlorii nu au retras și nu au suspendat nicio licență de funcționare, comparativ cu 2008, an în care au rămas definitiv sau temporar fără documentul în cauză 77, respectiv 38 de agenți economici. În anul trecut, inspectorii Direcției pentru Agricultură a județului Suceava au anulat doar autorizația unui depozit.
> Numărul inspecțiilor a scăzut în mod vizibil față de 2008, una dintre cauze fiind și restructurările de personal din ultimii ani
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii