Jandarmii suceveni au ținut să marcheze cei 7 ani de când Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, a devenit operațional și în România, dar și 5 ani de când acest serviciu a putut fi apelat de pe orice telefon fix, telefon public sau mobil pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgență (ambulanță, poliție, jandarmerie, pompieri) în orice țară a Uniunii Europene. În toată această perioadă, cetățenii județului Suceava au învățat la început, apoi au făcut-o din obișnuință, să apeleze cele trei taste, valabile în toată Europa, atunci când vor să anunțe o stare de urgență, la care pot interveni, ambulanța, polițiștii, jandarmii, pompierii. „În fiecare an, la data de 11 februarie, se sărbătorește ziua numărului unic european de urgență «112», ce reprezintă sistemul tehnic și organizațional al recepționării și transmiterii apelurilor de urgență pentru asigurarea asistenței imediate în situații în care este periclitată viața, integritatea ori sănătatea cetățeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul. Asigurarea unei reacții imediate și oportune în situații deosebite constituie o direcție de acțiune importantă a Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava”, a comunicat Compartimentul de informare și relații publice al IJJ Suceava. Ca urmare a unor astfel de apeluri, jandarmii suceveni, independent sau în colaborare cu celelalte structuri de intervenție, au participat, în 2012, la 1913 misiuni, cu 16% mai multe ca în 2011. Intervenția jandarmilor a fost solicitată în 1521 de cazuri de tulburare a ordinii și liniștii publice, de 187 de ori în cazul unor furturi și alte infracțiuni și de 85 de ori atunci când diferite persoane s-au aflat în dificultate sau au suferit accidentări pe pârtiile de schi sau pe traseele montane. Celelalte 120 de apeluri la 112 au solicitat echipe de jandarmi la accidente rutiere, incendii, descoperiri de elemente de muniție neexplodată, inundații, înzăpeziri și alte situații.
> Jandarmii suceveni au fost chemați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență să intervină, anul trecut, în 1913 situații
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii