La înțelegere?

Dacă ar fi să emit o opinie, și eu mă număr printre cei care salută legiferarea practicii medierii. Spun „practicii” fiindcă știm cam cu toții că în anumite contexte ea opera și își dovedea eficiența și mai înainte. Fie că era vorba despre un incident domestic după care intervenția socrilor, fraților etc. se dovedea salutară înspre retragerea unei plângeri care risca să devină amendă plătită din același buget al familiei;
 

L.D. CLEMENT

fie că era vorba despre un furtișag după care, sfătuit ca atare, hoțul găsea metodă să cadă la învoială cu păgubitul pentru a nu ajunge la alte belele; fie că era chiar vorba despre un viol (sau mai ales…), real ori pretins, despre care gurile rele mai zic că se întâmpla să fie prețuit chiar la secție, așa încât ambele părți să fie pe deplin satisfăcute: una cu libertatea, iar alta cu un premiu consistent pentru ștergerea rușinii. Însă ajunși aici, iată că m-aș număra și printre cei (înțeleg că nu tocmai puțini) de părere că nu se cuvine ca, la medierea legală, violul să fie tratat cu asemenea înțelegere și cu asemenea înțelegeri. Dacă vreți (dincolo de posibilele traume, de sumedenie de aspecte morale și legale) situația ar putea fi percepută chiar și ca o anticipare a legiferării prostituției; într-o formă silnică, gravă și din toate privințele mai scumpă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: