Zona metropolitană are perspective de extindere

 

Zona metropolitană Suceava urmează să adere la Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România (FZMAUR) și să-și lărgească aria de acoperire de la 8 la 12 localități, astfel încât să depășească 200.000 de locuitori. Anunțul a fost făcut ieri de primarul municipiului reședință de județ, Ion Lungu, care a arătat că, în prezent, zona metropolitană Suceava are 8 localități și înglobează 150.000 de locuitori. Potrivit lui, alte localități de pe o rază de 20 de kilometri în jurul municipiului doresc să adere la această formă de asociere și să se depășească, împreună, numărul de 200.000 de locuitori. Lungu a mai adăugat că, după extinderea zonei metropolitane la cel puțin 12 localități, va prezenta un proiect de dezvoltare important, evitând însă să precizeze domeniul în care propune acest proiect. Zona de tip metropolitan Suceava, cu o populație de 156.399 de persoane și care cuprinde municipiul Suceava, orașul Salcea și 6 comune limitrofe, a obținut personalitate juridică în noiembrie 2011.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI