Manifestări somatice și psihologice ale timidității

Este destul de dificil a se defini timiditatea, întrucât ea presupune o complexitate de manifestări și expresii comportamentale, pe de o parte, iar pe de alta, există numeroși timizi care prezintă, fiecare în parte, aspecte speciale, particulare ale timidității. Așadar, suntem pe cale a vorbi despre timiditate, dar și despre timizi și timiditățile lor.

 

În ansamblu, se pot distinge persoane propriu-zis timide, persoane timide episodic (ori, mai bine spus, contextual), mari timizi, la care se întâmplă ca timiditatea să le anihileze practic personalitatea, sau timizi care își trăiesc și își suportă timiditatea doar ca o formă de disconfort social. Mai întâi însă, pentru a aborda timiditatea, ar trebui să avem în vedere contextele considerate ca fiind intimidante. Bunăoară, unii timizi se simt stângaci sau jenați în fața sexului opus; alții resimt un disconfort de mai mică sau mai mare intensitate în fața autorității. Dacă avem în vedere persoana intimidată de autoritate, analizăm o timiditate de factură socială. Timiditatea poate fi constantă sau episodică, se poate manifesta liniar (cu o intensitate continuă, constantă) sau nu (așadar, cu variații de intensitate), ca expresie a unei crize. Un examen psihologic aplicat unei persoane timide poate identifica, decelând asupra cauzelor, timidități familiale, sociale, culturale, sexuale, fizice. Pe de altă parte, este bine de avut în vedere că persoana timidă nu este neapărat una hiperemotivă, ci poate fi chiar una slab emotivă. Dar o trăsătură comună a timidității ar fi o dispoziție afectivă sau emoțională care se manifestă în raporturile avute de persoana timidă cu alte persoane, ea dezvoltând un comportament problematic, ce are drept consecință o lipsă de adaptare temporară sau permanentă, ce complică relațiile interpersonale și/ sau viața socială a individului în cauză. Aflată în situația de manifestare a timidității, persoana respectivă se poate resimți într-o anume măsură secătuită de energii, epuizată, abătută. Transpiră, mai ales la nivelul mâinilor și picioarelor; unele persoane manifestă și o uscăciune bucală. Și vasele de sânge reacționează în contextul crizei provocate de intimidare: constricția vaselor periferice provoacă o paloare a feței sau, după caz, dilatarea lor duce la o înroșire bruscă și evidentă a feței. De asemenea, respirația se modifică, adesea fiind sacadată. Vorbirea este la rândul său afectată, până la bâiguială și incoerență. Și sistemul muscular este afectat, consecințele fiind mișcări prost coordonate, ezitări, tremur, lipsă de echilibru. Sistemul cardio-vascular reacționează prin accelerare cardiacă, iar uneori prin tulburări de ritm cardiac. Din perspectivă strict psihologică, timiditatea este un eveniment complex, ce asociază multiple și variate manifestări, ce diferă prin intensitate și conținut de la o persoană la alta. Importanța pe care persoanele o dau contextului intimidant este de asemenea diferită de la caz la caz: unele sunt preocupate de a face față situației, de a o controla, a o depăși, în vreme ce altele par a o trata prin absență și retractilitate, adoptând strategia melcului care se adăpostește sub cochilia sa. În cazul acestora din urmă, se manifestă, mai mult sau mai puțin, și lipsa de concentrare, care face ca, la un moment dat, individul să nu mai recunoască situația intimidantă ca atare, să nu raționeze, să manifeste prăbușiri a inteligenței. În astfel de situații, timidul poate fi perceput nu doar cu lipsă de apetență față de acțiune, stângaci, inadaptat, ci de-a dreptul stupid. Pe de altă parte, este important de aflat cum (cât…) analizează și apreciază contextul intimidant persoana în cauză, după depășirea crizei de timiditate. Și, firește, ce urmări are asupra sa această autoevaluare. Pentru că în unele cazuri se constată că ea are efecte benefice, în sensul încercării depășirii cu mai mult succes, pe viitor, a situației intimidante, pe când în altele se poate ajunge chiar la stări de angoasă. În acest caz, un efect poate fi chiar anticiparea hiperbolică a contextului, cu declanșarea unor reacții de panică, ce pot duce la evitarea (chiar fuga propriu-zisă) contextului respectiv. Cu precizarea că sentimentul de panică are drept consecințe dificultăți de concentrare și raționare, iar teama, la nivel somatic, are ca efecte manifestări ca durerea de stomac, durerile musculare… Astfel de anticipări, panica majoră pot face ca, în perspectivă, persoana timidă să evite din calcul și cu îndârjire situația intimidantă, iar, pe de altă parte, la nivel imaginar, să dezvolte și să întrețeasă scenarii – de la simple la foarte complicate – de eschivare, de dispariție etc. În cazurile grave, se poate ajunge chiar la fobii: persoane care refuză să apară/să vorbească în public, persoane care refuză să discute cu o alta între patru ochi etc. Psih. GABRIELA CLEMENT, Psihologia.wordpress.com