Tendința de întărire a leului se datorează creșterii cererii din partea străinilor, care sunt interesați să achiziționeze titluri de stat românești, datorită randamentelor pe care le obțin, care sunt de 4 – 5 ori mai mari decât cele din zona euro. Ședința de vineri a fost liniștită, volumele de tranzacționare din piața valutară reducându-se față de cea precedentă. Deschiderea s-a realizat în jurul valorii de 4,4150, după care cererea de cumpărare venită din partea importatorilor a ridicat euro până la 4,4270 lei. La închidere, cotațiile erau la 4,42 – 4,4240 lei. Pentru perioada următoare se așteaptă ca străinii să continue să fie interesați de achiziționarea de bonuri de stat locale ceea ce va determina creșterea cererii de lei. Există însă voci care consideră că BNR nu va permite o apreciere agresivă a leului, pentru a-l proteja de o eventuală volatilitate ridicată, în cazul în care sentimentul pozitiv al investitorilor străini s-ar deteriora. De altfel, unii dealeri declarau că banca centrală ar fi cumpărat vineri valută, după ce a încheiat anul trecut cu o rezervă de 31,2 miliarde de euro, în scădere cu echivalentul a două miliarde euro față de sfârșitul anului 2011. Tot ca o măsură de protecție pentru leu, se așteaptă ca BNR să mențină, în prima ședință a Consiliului de Administrație din acest an, care se va desfășura astăzi, dobânda de politică monetară la 5,25%, după ce inflația s-a temperat. Cursul dolarului american urca vineri de la 3,3683 la 3,4017 lei, iar cel al francului elvețian de la 3,6523, cel mai redus nivel începând cu 27 aprilie 2012, la 3,6597 lei. În piața la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacționat pe martie la 4,4801 – 4,4952 lei, pe iunie la 4,5199 lei, iar pe septembrie la 4,54 – 4,56 lei. Perechea euro/dolar a scăzut vineri la 1,2998 dolari, după publicarea minutelor ultimei întâlniri a comitetului monetar al Rezervei Federale Americane, în care o parte dintre membrii acesteia au afirmat că anul acesta ar trebui oprit programul de achiziții de obligațiuni guvernamentale și comerciale, care se ridică lunar la 85 miliarde dolari. O astfel de măsură poate avea ca efect scăderea prețului unciei de aur, aceasta coborând vineri în piața sibiană pentru februarie de la 1.687 până la 1.627,6 dolari. Pentru martie, prețurile futures ale euro au fost de 1,301 – 1,3173 dolari.
Retrospectiva săptămânii
În prima zi de tranzacționare din acest an, cursul euro a coborât la 4,4153, minimul ultimelor opt luni, după ce în decembrie a pierdut peste 2,5%. Săptămâna s-a încheiat însă pe depreciere, la 4,4251 lei, scăderi înregistrând și celelalte monede din regiune.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii