Agheasma este păstrată la icoană sau la un alt loc de cinste din casă și este folosită la vreme de boală sau necaz. La câteva dintre bisericile din urbea de pe Șomuz, simbolul credinței, crucea, a fost cioplit în gheață. La Biserica “Sfântul Ilie”, în acest an a fost făcută pentru prima oară o cruce de gheață. Cei doi preoți parohi, Ionel Marian și Tudorel Neculau, au făcut cu mare solemnitate slujba de sfințire a apei celei mari lângă crucea de gheață și icoana înfățișând Boboteaza. Înainte de a împărți apa sfințită, la îndemnul pr. Ionel Marian, cei prezenți au strigat de trei ori “Chiraleisa”. Exista credința că strigând „Chiraleisa” oamenii capătă putere, toate relele fug, iar anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie). La Biserica “Sf. Pantelimon” din incinta Spitalului Municipal Fălticeni, pr. Constantin Pavel a pregătit pentru slujba de Bobotează o cruce de gheață pe care a așezat-o pe o masă, de asemenea din gheață. Masa și crucea de gheață au fost montate în seara ajunului Bobotezei. Coordonați de pr. Adrian Brădățanu, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, câțiva dintre credincioșii din parohie au pregătit pentru slujba de Bobotează de ieri o cruce de gheață înaltă de 3 metri. Crucea a fost montată tot cu o zi înainte de Bobotează. Tradiția spune că, dacă crucea începe să se dezghețe, anul va fi bogat, iar dacă va rămâne înghețată, anul va fi secetos și sărac. La o temperatură apropiată de zero grade, din crucea de gheață de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” au curs câteva picături de apă, ceea ce a adus speranța unui an mai bogat decât 2012, singurul în care, din cauza temperaturilor ridicate, nu a fost posibilă confecționarea crucii de gheață. Mulți dintre fălticenenii care au trecut pe la bisericile unde au fost cruci de gheață s-au oprit în fața acestora pentru a lipi câte o monedă, în timp ce își puneau câte o dorință. Oamenii cred că dacă banul se lipește de prima dată dorința se va îndeplini, iar dacă vei lua moneda de pe cruce vei avea un an plin de ghinion. La Fălticeni, toate bisericile au fost arhipline la slujba oficiată cu ocazia prăznuirii Botezului Domnului, iar la finalul slujbelor religioase, oamenii au așteptat la rând să-și umple sticlele cu apă sfințită. Astăzi, în Fălticeni aproape că fiecare creștin sărbătorește pe cineva. În peste 1000 de familii există cel puțin un Ion sau o Ioană!
De Bobotează
În cele 14 biserici ortodoxe din Fălticeni s-a săvârșit, duminică, 6 ianuarie, slujba aghesmei celei mari, apa sfințită fiind dusă acasă de oameni cu credința că vor fi apărați de rele tot anul.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii