Lucrările de reabilitare și modernizare la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Suceava se află pe ultima sută de metri, astfel că această secție va putea fi inaugurată până la jumătatea lunii decembrie, promite managerul spitalului, Vasile Râmbu. Este o veste foarte bună, având în vedere că prin vară lucrările s-au cam împotmolit, din cauză că banii nu veniseră la timp, termenul inițial de finalizare fiind în aprilie 2012. Investiția a fost realizată prin proiect al Băncii Mondiale, care nu a cuprins și refacerea Ginecologiei. Directorul Vasile Râmbu ne-a precizat că și aceasta va fi modernizată cu bani din resurse proprii, în perioada imediat următoare.
Proiectul reabilitării și modernizării Maternității datează de mai mulți ani, având o valoare de circa 1,5 milioane de euro, cu tot cu dotări. Intervenția a fost considerată absolut necesară pentru asigurarea condițiilor unei maternități de gradul III, așa cum a fost încadrată de Ministerul Sănătății. Maternitatea modernizată cuprinde patru săli individuale de nașteri, 41 de paturi pentru gravide și alte 38 pentru lăuze, încă 18 paturi fiind pentru copiii născuți prematur. Ea va deservi și cazurile speciale din județul Botoșani. 76 miliarde lei vechi pentru refacerea fațadei și a instalației electrice Înainte însă de finalizarea Maternității, până la sfârșitul acestei luni aflăm că vor fi gata lucrările de reabilitare a secțiilor Medicină internă, Reumatologie, Gastroenterologie, Nefrologie. Tot până la 15 noiembrie va fi gata și fațada spitalului, lucrările de reabilitare a acesteia costând cam un milion de euro. „Prin refacerea fațadei am rezolvat o chestiune de estetică la care trebuie să ținem, pentru că spitalul reprezintă o carte de vizită pentru Suceava. Apoi e vorba de îmbunătățirea confortului termic. Tâmplăria spitalului a fost schimbată înainte, dar, dintr-o eroare, nu s-au făcut reparații în jurul ei, spuma s-a deteriorat și bătea vântul, astfel că acum va fi un spor de confort termic. Fiecare geam a fost prevăzut cu un sistem de aerisire din interior spre exterior. Reabilitarea fațadei a costat aproximativ un milion de euro și s-a realizat cu fonduri de la Ministerul Sănătății, Consiliul Județean și spital”, ne-a declarat Vasile Râmbu. La capitolul reparații capitale, s-au alocat bani și pentru refacerea instalației electrice, care va costa circa 35 de miliarde lei vechi, din cele 76 alocate, în care intră și refacerea fațadei. În afară de faptul că va fi reabilitată, instalația electrică va avea și o putere sporită, pentru a putea corespunde nevoilor mai mari de lumină ale unor secții, precum Maternitatea. În cadrul reparațiilor capitale la instalația electrică aflăm că se va reinterveni și în secțiile Oftalmologie, Ortopedie și Chirurgie Infantilă, Cardiologie. Pentru la anul, mai rămâne de intervenit la reabilitarea și modernizarea Secției ORL și la nivelul Laboratorului Anatomo-Patologic.

























Comentarii