Poveste de noapte bună

„Nu știu dacă dumneavoastră urmăriți The Money Channel. Eu mă uit pe The Money Channel și este unul din puținele canale pe care suport să mă uit seara și chiar îmi face plăcere. Erau niște domni care râdeau și spuneau: Uite ce trăsnăi ne-a mai spus președintele. Dezavantajul lor era că ei știau prea multă economie, iar eu știam ce face un om politic sau ce trebuie făcut”, a declarat președintele României Traian Băsescu. Astfel citând tocmai The Money Channel (TMCtv), Money.ro (la secțiunea Media și comunicare!) decodifica textul astfel: „Traian Băsescu, telespectator fidel al TMC”.
 

L.D. CLEMENT

Din acest film al fidelității cu trăsnăi, pe care nu l-am putut urmări episod cu episod (însă din care n-am uitat generosul interviu dinaintea referendumului de la 29 iulie), vineri, seara târziu, înainte de noapte bună, a rulat premiera națională a difuzării unor presupuse interceptări telefonice ale președintelui în povestea Blejnar-ANAF. Episod reconstituit, peste doar câteva minute, la HotNews.ro, aflat de asemenea într-o evidentă tandrețe cu sus-pusul. Așadar, interceptările!!! Menite să demonstreze limpede, chiar și pentru cei care aveau oarece dubii, că interceptații curenți sunt oameni serioși, de bine, preocupați, care nu se țin de ghidușii. Că președintele era interesat de recuperarea datoriilor Rompetrol (cum a explicat sâmbătă Administrația Prezidențială), că S. Blejnar respecta legea (cum avea să tălmăcească și el sâmbătă). Culmea e că Inspecția Judiciară a CSM (care este „garantul independenței justiției”) s-a sesizat din oficiu să cerceteze oarece la ore de weekend. Nu era cazul, a fost de bine, a ieșit bine: subiectul a fost supus în modul cel mai onest validării naționale. Am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa; am încălecat pe-o păstaie…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: