Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat că, la data de 31 august 2012, în locuința din Ilișești a părinților vărului său, Mihai Nimigean, de 53 de ani, din Suceava, a exercitat asupra acestuia multiple acte de violență cu corpuri contondente dure, precum și corpuri înțepător-tăietoare, aceste acte de violență conducând la decesul victimei. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Suceava. Crima s-a petrecut într-o zi de sâmbătă, când Ilie a fost chemat de vărul său să-l ajute la treabă. Urma ca, duminică, primul să facă un parastas după un părinte. Cei doi s-au apucat de treabă, dar și de băut, mai ales că Ilie tocmai scăpase, în urmă cu o lună, de jurământul pe băutură dat popii pe 5 ani. Se pare că Mihai i-ar fi reproșat rudei sale că s-a apucat prea repede de băut după abstinența autoimpusă și că ar fi vrut să-și ungă cu mir vărul. Vărul, prea beat să înțeleagă ceva, n-a suportat un asemenea afront și a luat un scaun, cu care l-a lovit pe celălalt. Apoi i-a mai dat și cu picioarele. Ce l-a omorât, însă, pe Mihai Nimigean a fost o lovitură de cuțit, care i-a atins unul dintre plămâni. Cel care n-a suportat să fie miruit va face între 15 și 25 de ani de pușcărie.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului Nimigean Ilie, de 51 de ani, din Ilișești, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii