Un subiect greu

Curajoasă (și onorantă; pentru el, pentru instituție) recenta abordare în public și pentru public a subiectului „mită la examene” de către rectorul USV Valentin Popa. Însă deocamdată (pentru unii studenți și unii universitari, dintre cei care ar avea motive să se simtă cu musca pe căciulă) nu pare mai mult decât un semn făcut din deget; depinde cum se „citește” – fluturat în vânt, a amenințare, sau dus la obraz, a rușine (…să vă fie!).
 

L.D. CLEMENT

Deși este deja și suficient de riscant, în sensul ca USV să fie percepută (de viitori candidați) ca universitate în care (în fine, după puteri…) chiar toată lumea trebuie să muncească, nu și să mimeze, să se strecoare, să se învârtă. Iar potențiali mușterii de „diplome ușoare” (pe care i-am mai blamat de aici, din tabletă) să zboare către fabricile de diplome deja renumite pentru producția lor. Altfel, e dificil de evaluat cât adevăr se află în răspunsurile celor aproape 30% dintre studenții chestionați și care au răspuns că ar fi auzit despre șpăgi la examene din USV. Dar nici nu ne putem închipui că, la repetarea sondajului, se va găsi Icsulescu student care să se jure că a luat examene contra cost (dând în vileag și de la cine le-a cumpărat); sau ca profesorul Igreceanu să raporteze că el este unul dintre cei care-și trece studenții pe euro și whisky, iar pe studente, mai ieftin, pe… ochi frumoși. Și nu-i clar nici ce-ar rezulta din înlocuirea masivă a oralului cu scrisul. Mde, tehnica a evoluat, nu mai e cazul ca studentele să-și învelească pulpișoarele în fițuici. Sau din utilizarea a câte doi corectori la examen. Să nu se ajungă, astfel, chiar la dublarea „valorii”! Cert e că întreaga chestiune este un subiect greu, un test greu…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI