Diplome ieftine ?

Iată, stă să înceapă un nou an universitar. De data aceasta, cu un nou scandal (căruia, probabil, i se va pune curând capac, pentru liniștea „tuturor”) privitor la o universitate particulară unde se spune că diplome se obțin lesne și pe bani frumoși. Oricum, ultimii ani, mulți ani, dincolo de marea ușurință de a accede într-o facultate (numai să nu vrei nu intri; mai greu promovezi la grădinița cu program prelungit, unde se știe că-s locuri puține!) au introdus suspiciunea – chiar și dacă numai la nivelul unor vorbe spuse cu necaz de către unii – că diplomele universitare (de licență, master, doctorat) se pot obține cu efort, caznă, sudoare, dar și cu o vinovată ușurință, indusă de beneficiari de la ambele capete ale așa-zisei industrii de diplome.
 

L.D. CLEMENT

S-ar spune, cu aceeași vinovată ușurință, că, ulterior, traseul profesional al „diplomaților” poate fi realmente decisiv. Da, așa se pare că este, traseul respectiv riscă a fi decisiv în același sens: cei care se laudă că-și cumpără diplomele sunt exact cei care își vor cumpăra și slujbele, eventual și pozițiile sau candidaturile în partide, apoi funcțiile de șefi, în structuri locale, dacă nu direct în cele ministeriale. Nulități nu sunt ei, ci tocmai cei care, cu sfert de gură, de teamă să nu li se rupă gâtul pe care la necaz îl fac, zic despre Cutare că și-a trecut examenele în absență, că în 2-3 ani și-a gonflat CV-ul cu tot felul de fițuici parafate de instanțe cu greutate-n ștampile. Pentru nenorocoșii trudnici, după cum înțelegeam și după recenta bursă a locurilor de muncă pentru absolvenți, rămâne inclusiv și norocul de a-și înghiți diplomele și de a se policalifica, devenind, după caz, fruntași șoferi de taxi, superbi manichiuriști sau, prețuindu-și patalamalele, excentrici șomeri cu studii, pe care societatea îi repudiază. Adică de ce, mă, ți-e rușine să sapi șanțuri?!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI