Copiii, îngeri pe pământ !

Copiii, când sunt mici, vor să devină adulți, ca să aibă drepturi depline. Adulții vor să fie mai în vârstă pentru a fi respectați în calitate de oameni înțelepți, iar bătrânii vor să mai redevină copiii sau măcar adolescenți pentru a retrăi viața cu mintea de la apusul vieții. Niciodată omul nu a fost mulțumit cu starea sa și nu s-a bucurat deplin de vârsta aducătoare de daruri specifice și de clipa unică a fiecărei zile.

 

Toate experiențele adunate, plăcute sau mai puțin plăcute, sunt lecții de viață, sunt „examene luate sau picate”, sunt întâlniri sau despărțiri de Dumnezeu. Copilăria am vrea să dureze o veșnicie. Atunci poveștile prind viață și simțim că zburăm. Toată lumea, toate visurile, toate razele sunt ale noastre. Prichindeii nu știu de răutăți, au acea candoare, curăție și lumină pe care noi, adulții, am pierdut-o pe Cale. Cu suflete de pluș ei sunt prezențe îngerești pe pământ. Dacă vrei să vezi Raiul pe pământ, privește în ochii unui copil! Uneori, copiii se ceartă și își spun: „Te urăsc, nu mă mai joc cu tine niciodată!”. Și încep să se joace separat. Dar, după câteva minute, se joacă din nou și își împart jucăriile. De ce? Pentru că la vârsta aceea, fericirea este mult mai importantă decât mândria! Ce păcat că între timp noi am crescut…! Când ești îngeraș mic și crezi că totul e posibil, că Luna chiar se uită la tine și că stelele îți zâmbesc și le pui nume, parcă lumea e mai bună, mai frumoasă, mai plină de viață. În timpul când trăim momentele magice ale copilăriei, citim povestea aleasă de noi și călătorim cu personajele într-o lume mirifică, avem convingerea că părinții noștri sunt un univers solid și stabil și ne simțim cel mai bine. Oare cum e alături de Părintele Ceresc când „ne citește povestea de seară”?! Când suntem mici, cea mai „înspăimântătoare” propoziție este „Te spun lu’ mama!”. Oare cum ar fi atunci când am auzi „Te spun lui Doamne-Doamne!”? De fapt, din asta gustăm cu toții… Un adult află ce puține știe atunci când un copil începe să-i pună întrebări. Pentru că nu ceea ce îi lași copilului tău, ci ceea ce lași în copilul tău este important ! Spunea cineva, în glumă, că un copil face iubirea mai puternică, zilele mai scurte, nopțile mai lungi, portofelul mai gol, casa mai fericită, trecutul mai nesemnificativ, viitorul mai important și sufletul mai colorat. Iar Dostoievski era de părere că unui copil poți să-i spui tot, tot: „Întotdeauna m-a uimit cât de puțin cei mari, tații și chiar mamele, își cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici și e prea devreme pentru ei să știe ceva. Ce idee tristă și nefericită! Și ce bine își dau seama copiii că părinții lor îi cred prea mici și prea neștiutori, când ei, în realitate, înțeleg totul. Adultul nu știe că, până și în chestiunea cea mai dificilă, copilul îi poate da un sfat util”. Cu timpul am crescut, lucrurile s-au complicat, noi ne-am complicat. Inimi frânte, orgolii, dureri, jertfe, invidii, greșeli, neputințe, lacrimi, toate au încondeiat paginile vieții fiecăruia. Acum, unii dintre cei ce au copii și nu numai ei, înțeleg de ce, în copilărie, mama tremura când eram egoist, se supăra când eram nedrept și izbucnea în lacrimi când o mințeam. Pentru că mult iubita mamă își dorea să cresc frumos! Așadar, socotesc că în Biserică nu sunt tineri, adulți și bătrâni, ci doar tineri sau copii de diferite vârste. Că poți să ai 16 ani și să te comporți sau să gândești mai matur decât cineva de 28 de ani ori să ai 31 de ani și sufletul și mintea ca la 85, obosit și trist cu oarece regrete melancolice, și poți să ai 59 de ani și să fii mereu proaspăt, plin de viață și cu lumina aprinsă în suflet. Sunt mereu copiii copii, copii mari și bătrânei copii. Prin copii ne descoperim dragostea necondiționată, ne reinventăm continuu, recuperăm iubirea și viața și mai ales regăsim copilul din noi de care, de ce să nu recunoaștem, uneori ne este așa de dor! Iar aceste modeste slove le-a scrijelit pe un perete al inimii un adult care nu a uitat niciodată copilul din el… ieromonah HRISOSTOM FILIPESCU egumenul Schitului „Sf. Maria Magdalena” Țibucani