Cu durere și lacrimi…

La sfârșitul săptămânii trecute, scriitorului bârlădean așezat la Suceava Mihai Sultana Vicol i-a apărut o nouă carte de versuri, „Pragul plâns”, Editura Lidana, Suceava, 2012, dedicată, „cu durere și lacrimi, memoriei mamei” sale, Sultana, decedată în urmă cu mai bine de un an.

 

Cele aproape 200 de pagini sunt deschise astfel: „Într-o zi de iunie/ Din calendarul inimii mamei/ N-a rămas decât un strigăt/ Care aleargă în urma țărânii./ 12 iunie 2011”. Și se închid, pe coperta neagră, așa: „La ușa casei bat și mama nu-i/ Să-mi mai deschidă ușa, mâna să i-o sărut// (…) // Un gol, un întuneric fără seamă/ Îmi scurmă pieptul în casa cu pragul plâns.”. Semnalăm, ca interesantă, strategia de punere în pagină a textelor: titlurile deschid câte o filă albă (dar nu neapărat goală; probabil că dimpotrivă…!), pentru ca poemele să se așeze și să spună abia pe fila următoare. Postfața este semnată de scriitorul Constantin Hrehor. Lapidar și profund: „Emisii libere – care nu au nevoie de stil, nici de cenzură – pe o temă universală omniprezentă – Durerea. (…) Mihai Sultana Vicol aprinde făclii pe creștetul fiecărui cuvânt. (…) Dă glas unui recurs la etică, spre valori întru care ființăm și ne eternizăm”. Rememorându-și pios Mama, „…spre obârșiile lumii merge, cu fluierul brumat, ca un păstor care nu mai are nimic de pierdut când turma-i doarme blând sub cruci…”