Ideea organizării unor astfel de pregătiri suplimentare a venit din partea Inspectoratului Școlar Județean Suceava, care a solicitat susținerea pregătirii candidaților în unitățile școlare absolvite, în intervalul 17 iulie-17 august. Consultațiile se fac cu profesorii încadrați la disciplinele de examen, în cadrul unui program stabilit de directorii de școli. În ciuda acestor eforturi, numărul celor care vin la meditații este foarte mic. “Interesul elevilor este foarte scăzut pentru această pregătire care se face zilnic la noi în școală în cursul fiecărei dimineți, la toate disciplinele de bacalaureat – limba și literatura română, matematică, biologie și anatomie. Din seria curentă de 232 de elevi care au susținut «examenul maturității», doar 180 au reușit să promoveze. Dintre cei care nu au trecut acest examen se prezintă la consultații în jur de 5-10 elevi, asta în ciuda faptului că au fost anunțați personal de diriginții de la clasă”, a declarat directorul adjunct al Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Tatiana Hladiuc. Un interes scăzut pentru meditațiile oferite la limba și literatura română, matematică, fizică și biologie se manifestă și la Colegiul Tehnic “Petru Mușat” din Suceava, acolo unde gradul de promovabilitate la bacalaureat a fost de doar 9%. “Prezența la consultații este infimă, de minim 5, maxim 25 de elevi, dacă ne gândim că după prima sesiune a examenului de bacalaureat liceul nostru s-a ales cu un număr de 120 de elevi picați. Consider că elevii au fost oarecum defavorizați întrucât, fiind la un liceu tehnologic, matematica și fizica au fost principalele discipline de examen. Elevii nu ajungeau la meditațiile gratuite oferite de profesorii de la clasă nici în timpul anului, după ora 14, întrucât foarte mulți făceau naveta”, a declarat directorul adjunct al instituției de învățământ, Elvira Georgescu. Nici absolvenții Colegiului Tehnic “Samuil Isopescul” din Suceava nu se înghesuie să participe la meditațiile susținute de profesorii instituției de învățământ. “Din cei 176 de elevi care au susținut bacalaureatul, doar 26 au reușit să promoveze, iar, din păcate, la meditațiile de la română, matematică și biologie, se prezintă zilnic în jur de 10 elevi”, a declarat secretarul-șef al colegiului, Cristina Adomnicăi. Situația nu este roz nici la Colegiul Național de Informatică “Spiru Haret” din Suceava, acolo unde, din cei 100 de elevi care nu au promovat prima sesiune a bacalaureatului, se prezintă la meditații în jur de 10-15 elevi. “Pregătirea se face la matematică, acesta fiind obiectul la care au picat cei mai mulți elevi. Este clar că la consultații vin elevii care au interes să promoveze în cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2012”, ne-a informat directorul colegiului, Virginel Iordache. La sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat 2012 se estimează să participe 4.138 absolvenți.
Absolvenții de liceu care nu au reușit să promoveze prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an nu se înghesuie să participe la meditațiile gratuite organizate în cadrul unităților școlare în care au absolvit ciclul liceal.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii