Toate trec ca floarea spulberată

5 ani – my God! – de la plecarea grăbită la Domnu’ a prietenului Viorel DÂRJA. Dumnezeule! Și te-ai dus, dulce minune, totuși…
 

Astăzi, s-ar… rotunji un otova cincinal de la mutarea la ceruri a unuia din cei mai frumoși și bogați intelectuali pe care i-a dăruit și hăruit planetei pământene bunul Dumnezeu. A fost cum a fost și mai mult decât atât. A fost el și misterul său. Și destinul său întortocheat de lumeț și de înger. A fost odată ca niciodată și nimeni ca el. Un bucovinean atât de simplu, atât de… rădăuțean bucureștenizat, atât de spiritual. Atât de profund și elevat. A făcut bine târgului pe care l-a înfrumusețat, prin virtuțile emanate de la catedră, prin elevata îmbrățișare a erudiției suple și neostentative, prin căldura sufletului său atât de onest, atât de simțitor, atât de bine-crescut. A FOST! În urmă și-a lăsat cocon de ispravă, pe Șerban, emininke doctor stomatolog în București, și pe Oana, dășteapta și fermecătoarea Oana, profesoara care, mai vara trecută, a luat media cea mai mare la spăimosul concurs de titularizare. Ce a semănat Viorel se culege astăzi! Mâne & poimâine… Și a mai semănat prin cârdul și flancurile cu prieteni multipli și valabili zăcăminte rezistente din salba virtuților alese: – caracter – modestie – simțul cel bun Stil, rasă și ștaif. Și, în cruntă modestie, arta de a nu te burica și de a nu te… kăka! (mai grozav decât te ține kuru’, decât îți permite… borta, iertare!; maladie extrem de cultivată, vai!, astăzi…) Senior al șezutului în banca ta! Aristocrat al ideii și voinic colportor al vorbei de duh. Lipsă de neobrăzare, antidot zdrobitor la lecuirea băgăreților, săltăreților guralivi și agramați, zestre mai abitir opulentă printre scribii nechemați, dar gălăgioși. Da, fârtați & surate, omul din poveste a avut, a purtat o lipsă maare, impardonabilă: i-a lipsit șoriciul gros, fala și straiul nesimțitului tupeist cotidian și agresiv, personajul principal al invidiaților descurcăreți. Al vremelnicilor realizați! Mă felicit că i-am fost, colocvial și solidar, tovarăș de isprăvi și ghidușii specifice, de la pahar la catedră, de la sordidul aparent doar, la înălțimile rarefiate și fine ale spațiilor celeste. De la oralitatea lui splendid rafinată și echipată intelectual, la scriitura de cea mai aleasă expresie. Verba volant… Mi-e mai lesne, acu la iuțeală și manifestare de postum prieteșug, să-i închin o poemă, mai abitir. Una din cele mai frumoase poezii de dragoste din lume, comisă vreodată, scrisă de unul cu care amicul Viorel (el, cel mai drag ales, o idee mai repede, de Părintele celest !) și seamănă, la tumultuosu-i destin, leit! Veștejit de-al toamnei mele frig… Nu regret, nu mă jelesc, nu strig, toate trec ca floarea spulberată, veștejit de-al toamnei mele frig, nu voi mai fi tânăr niciodată. N-ai să mai zvâcnești ca pân-acum, inimă răcită prea devreme, s-o pornesc din nou la drum, stamba luncii n-o să mă mai cheme. Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar, pui pe buze flacăra pornirii și pierdutul prospețimii har cu vioiul clocot al simțirii! În dorinți încep zgârcit să fiu, te-am trăit sau te-am visat doar viață? parcă pe un cal trandafiriu vesel galopai de dimineață. Toți suntem vremelnici pentru veci rar ning fagii frunzele deșarte… Binecuvântat să fie deci că trăiesc și că mă duc spre moarte…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: