Pentru studenții merituoși de la Universitatea Suceava

Tabere gratuite la Vama Veche

Aproape 90 de studenți de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava vor pleca în tabere gratuite pe litoralul românesc, în perioada următoare, prin programul „Tabere studențești 2012”, selecția lor fiind realizată, în primul rând, după criteriul performanței la învățătură.
 

Sunt exact 89 de studenți cu rezultate bune la învățătură, în domeniul cercetării, cu premii obținute la diferite concursuri, dar și cazuri sociale, care vor beneficia de tabere la Vama Veche în două serii. Fiecare facultate și-a stabilit criterii proprii de selecție a beneficiarilor, la unele fiind și comisii speciale în acest sens. De pildă, la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, de la care sunt, de altfel, cei mai mulți studenți beneficiari ai taberelor gratuite, au fost stabilite vreo 7 criterii de selecție, primul fiind dat de notele obținute, după care urmează rezultatele în cercetare, premii ș.a. De la această facultate vor pleca în tabere 20 studenți, din care 7 sunt la masterat, fiind și două rezerve pe tabel. La Inginerie Mecanică și Mecatronică, beneficiarii au fost aleși pe baza notelor și a activității depuse în cadrul facultății, la Educație Fizică și Sport contând mult rezultatele la învățătură. În prima serie, organizată în perioada 28 iulie – 2 august, vor pleca 49 de studenți din facultățile USV în tabăra de la Complexul Turistic „Club D‘Or” din Vama Veche. De la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor sunt 11 studenți, de la Inginerie Alimentară – 10, câte 7 sunt de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, ca și de la Litere și Științe ale Comunicării, 6 de la Istorie și Geografie, de la celelalte facultăți, mai puțin Științele Educației, fiind câte 1-3 studenți selectați. Cazurile sociale au o pondere de 15% din numărul locurilor în tabere A doua serie va fi organizată în perioada 3 – 8 august 2012, în același loc, și va cuprinde 40 de studenți de la Universitatea Suceava, cei mai mulți fiind de la facultățile Inginerie Electrică, Inginerie Alimentară și Științe Economice.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI