Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectura Suceava, având în vedere perioada relativ scurtă pentru care a fost conceput și aprobat Programul de Guvernare al Guvernului Ponta, au fost stabilite o serie de priorități esențiale și anume: respectarea legilor, fără excepții, fără derogări sau scuze; repararea inechităților sociale; implementarea unei viziuni economice de lungă durată, care să ofere predictibilitate, locuri de muncă și să protejeze resursele naturale ale țării; depolitizarea administrației publice; toleranță zero față de corupție și clientelism; continuarea eforturilor pentru atingerea obiectivelor din Mecanismul de cooperare și verificare. Planul de acțiuni pe anul 2012 pentru realizarea în județul Suceava a obiectivelor derivate din Programul de Guvernare a fost elaborat astfel încât să cuprindă prioritățile de dezvoltare ale județului, pornind de la situația socio-economică existentă. Acesta a fost structurat pe 17 capitole, conform Programului de Guvernare 2012, și cuprinde 101 obiective cu 399 acțiuni. Prefectul județului Suceava a subliniat importanța campaniilor de informare a populației, având în vedere în mod special focarul de meningită virală acută localizat în județul nostru. „Realizarea Planului de acțiuni pentru îndeplinirea obiectivelor derivate din Programul de Guvernare pentru anul 2012 la nivelul județului Suceava va fi monitorizată în următoarele două trimestre, motiv pentru care este necesar, vă rugăm, să vă implicați cu deosebită responsabilitate în segmentul specific activității instituției pe care o conduceți, în vederea realizării acțiunilor pe care le-ați propus pentru următoarea perioadă din acest an”, a transmis Florin Sinescu prefectul județului Suceava, șefilor instituțiilor publice deconcentrate prezenți la ședința Colegiului Prefectural. Tot în cadrul ședinței de colegiu au fost prezentate informări privind modul de asigurare a protecției unităților de învățământ, a siguranței elevilor și a personalului didactic în prima jumătate a acestui an și rezultatele verificărilor efectuate de comisiile mixte constituite prin Ordin al Prefectului la agenții economici din domeniul construcțiilor și al exploatării și industrializării lemnului, se mai arată în comunicatul Prefecturii Suceava.
Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a prezentat, vineri, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, Planul de acțiuni pentru îndeplinirea obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare 2012 în județul Suceava.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii