El a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că a constatat cu dezamăgire că cei care gestionează activitatea CJ Suceava au luat o decizie greșită de a nu trimite un ansamblu artistic la Zilele Augsburgului, capitala regiunii germane Schwaben, ceea ce putea afecta o relație de prietenie construită în 15 ani. „Se pare că cei care gestionează încă Consiliul Județean iau decizii de tipul otrăvim fântânile”, a spus Nechifor. El a arătat că partenerii din Schwaben l-au sunat să-i spună că au fost informați că ansamblul artistic din Suceava ce urma să evolueze la Zilele Augsburgului nu va mai veni și că motivarea transmisă de CJ Suceava a fost că absența acestuia va fi „din cauza schimbării politice”. „Am rezolvat problema în 15 minute și am trimis un alt ansamblu în Germania”, a spus Nechifor. El a arătat că o relație de prietenie cu regiunea Schwaben, una dintre cele mai serioase relații externe ale județului Suceava, la care și el a contribuit în ultimii 15 ani, se clădește greu și poate fi distrusă foarte ușor, prin gesturi greșite. Nechifor a subliniat că nu a înțeles gestul celor din CJ Suceava, mai ales că deplasarea nu implica niciun cost din partea autorităților sucevene, deplasarea, cazarea, masa și diurna fiind plătite de partea germană.
Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, le-a cerut angajaților din instituție să-și facă treaba corect inclusiv până la instalarea noii conduceri.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii