Pentru aceasta, îmbrăcați în costume naționale, 12 bărbați au purtat podoabele: cruci, prapuri, serafimi și coroane spre a fi depuse la monumentul eroilor, iar cel mai în vârstă dintre participanți, Leon Onofrei, a purtat steagul eroilor. La slujba de pomenire au participat peste 150 de persoane: copii, elevi, tineri, maturi și bătrâni. Primăria a fost reprezentată de primarul Dorel Filip și de un număr de consilieri locali, școala a fost reprezentată de elevi în frunte cu directorul Lucian Ioniță. Din partea bisericii au oficiat serviciul religios cei doi preoți din sat, împreună cu corul parohial condus de domnul Screpnic Costel. În cadrul momentului omagial au avut loc și depunerile de coroane, ca și pomenirea celor căzuți la datorie departe de satul natal, clipe în care s-a făcut liniște. Au luat cuvântul primarul, cei doi preoți și inginerul Vasile Atănăsoaie, vorbitorii punctând semnificația jertfei eroilor și modelul creștin-martiric al tinerilor morți pe câmpurile de luptă. În final s-au împărțit copiilor ouă roșii, pască, cozonac, colivă, sucuri, înghețată și colăcei de către cel care consemnează aceste rânduri, împreună cu membrii consiliului parohial și cu familiile Gheorghe și Anica Barariu, Ileana H. Scriban, Eugen și Maria Negrea, Dorel și Nina Filip, Mihai și Silivica Grosu, Mihai Romega, Enea și Maria Donise, Paraschiva N. Apăvăloaie, Vasile și Maria P. Ciobanu. Osteneala și truda celor ce au pregătit momentul festiv vor rămâne în amintirea celor prezenți și ne dorim ca exemplul lor să fie urmat și de alții. (Preot ALEXANDRU GRIVINCA)
Joi 24 mai, după slujba de la sfânta biserică, o parte din cei prezenți s-au pregătit să participe la comemorarea și pomenirea nominală a eroilor din Primul și al Doilea Război Mondial în parcul satului Adâncata, pe esplanada din fața monumentului ridicat în cinstea eroilor.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii