Vasile Andriciuc, primarul comunei Șcheia:

„Tot ce am făcut s-a realizat împreună cu cetățenii comunei”

Vasile Andriciuc, candidatul PDL pentru un nou mandat al funcției de primar la Șcheia, este șef din anul 2004. În 2008, câștiga fotoliul executivului local, din primul tur, cu o majoritate covârșitoare, de peste 75%. De formație ofițer – col. (r.) – domnia sa este căsătorit, are 52 de ani și 2 copii. Are, de asemenea, calitatea de tânăr bunic cu două nepoate, la care ține ca la ochii din cap.
 

– Ce credeți că vă recomandă pentru un nou mandat, domnule primar? – Candidez pentru a continua proiectele deja începute, dar, mai important, pentru oamenii cărora li se adresează aceste proiecte, cetățenii comunei Șcheia. În afară de poziția geografică, dacă vreți, strategică a comunei noastre în cadrul județului și al țării, Șcheia este o localitate sau a devenit o localitate în care merită să muncești. În mare majoritate, am reușit să o aduc la standarde de invidiat, pentru că am avut o strategie de dezvoltare, care se întinde până în 2013, și vă pot informa că strategia a fost realizată în proporție de 85%. Tradus, asta înseamnă că aproape toate obiectivele care s-au propus sunt duse la bun sfârșit. – La ce lucrați acum? – În momentul de față lucrăm pe mai multe fronturi. Comuna are implementat un proiect pe Măsura 3.2.2. – 9,7 km de beton, un after school, dotarea căminelor culturale cu aparatură audio video și, nu în ultimul rând, și achiziționarea de instrumente muzicale, pentru formația noastră, „Mugurelul”. Concomitent cu aceasta, pe Fondul de Mediu, avem câștigat un proiect ce va aduce 32 km de canalizare. Suntem la stadiul de plată, la proiectare și consultanță, urmează să scoatem la licitație lucrarea. Din fonduri proprii, suntem în curs de desfășurare a lucrărilor la Căminul Cultural din Sf. Ilie. Tot acum, pe baza unei hotărâri a CL, avem balastări și regularizări la toate drumurile și șanțurile comunei. – În două mandate, rezultatele sunt vizibile, mai mult decât vizibile. Sunteți printre cele mai importante, dacă nu prima comună a județului din punct de vedere economic. – S-au făcut multe, într-adevăr, începând de la baze sportive, drumuri, șanțuri, cămine culturale, dar CL, cu care am colaborat bine, și echipa primarului se gândesc serios la o problemă foarte importantă și anume întreținerea acestor obiective. – Cu alte cuvinte, degeaba construiești, faci investiții, dacă nu întreții ce ai construit. – Exact. Trebuie un aparat de specialitate, contracte de prestări servicii, astfel încât comuna să-și continue dezvoltarea, dar păstrând ce s-a făcut bun. Vorbele sunt de prisos. Invit pe toată lumea să vină să vadă o comună modernă, în plină dezvoltare, cu pretenții, o comună puternică. Ce se întâmplă? La Șcheia, s-au îmbinat armonios fondurile proprii, fondurile guvernamentale, fondurile europene, creditele, sisteme revolving… – Nici la componenta socială nu stați rău. Aveți, dacă nu mă înșel peste 9200 de locuitori. – Oficial. Neoficial, depășim 11.000… Avem cartiere noi care s-au înființat, în Sf. Ilie, în sat Șcheia, în Mihoveni, se vor extinde și la Trei Movile, urmează Florinta. Singurul termen care ne caracterizează fără teama de a greși este că suntem în plină dezvoltare. – Sunteți una dintre cele mai „tari” comune din punct de vedere economic… – Dacă vreți să spuneți așa… Dar această poziție se datorează politicii CL și deschiderii pe care a avut-o primăria, pentru că am atras investitorii, nu i-am alungat, ceea ce a făcut să apară noi și noi obiective industriale. Sunt două scopuri: 1. de a mări bugetul local, ceea ce s-a văzut; 2. asigurarea de locuri de muncă, ceea ce s-a văzut. – E o formă pasivă de asistență socială… Aveți șomeri? – La noi în comună sunt rari spre deloc, pentru că numai cine nu vrea să muncească nu găsește de muncă aici. Vedeți că e o comună vie, dinamică, activă, din toate punctele de vedere. – Sunteți în prag de încheiere a celui de-al doilea mandat și, după cartea de vizită a comunei, oamenii nu s-au înșelat acordându-vă încrederea. – Suntem în campanie electorală. Sigur că se fac promisiuni peste promisiuni. Ceea ce am promis eu, însă, și în 2004, și în 2008, a fost un singur lucru: că voi face treabă. Cine va judeca dacă m-am ținut de cuvânt sunt numai oamenii din comună. Oamenii, cetățeni, care sunt direct implicați în toată această dezvoltare de care vorbesc. Primarul nu a făcut decât să ordoneze, să administreze proiecte în beneficiul general al comunității. Sunt în această perioadă tot felul de promisiuni ale unora sau altora. Dar vin și întreb: cu ce sursă de finanțare? Pe care măsură? Proiectele sunt pe măsuri, pe diverse agenții. Sunt și oameni care nu au experiență în administrația publică și care cred că numai a promite e de ajuns. Oamenii nu pot fi însă duși de nas cu vorbe în vânt. Un primar trebuie să facă o analiză justă, coerentă, numai din punctul de vedere al eficienței proiectelor care sunt angajate. Și trebuie să găsească întotdeauna sursa de finanțare. Un proiect trebuie să fie bine documentat și pot spune că am avut un aparat al primarului, pe proiecte, format din specialiști, din oameni foarte bine pregătiți, care m-au alimentat întotdeauna cu cele mai bune soluții. – Aveți ceva să vă reproșați în toată această perioadă? – Am să-mi reproșez ceva și va fi un obiectiv… Nu am reușit să schimb mentalitatea în comună. Nu am putut în totalitate să-i fac pe oameni să-și asume convingerea că se poate și altfel, în ciuda greutăților inerente. Oamenii nu sunt numai cai de povară, viața nu e formată numai din griji, nevoi și datorii, oamenii trebuie să zâmbească, să se bucure, să fie optimiști, luminoși… Îmi doresc din tot sufletul să fac o comună în care zâmbetul să facă parte în mod constant din chipul acesteia. Copiii să aibă o copilărie frumoasă, iar bătrânii o senectute liniștită. În rest, reproșuri nu există, pentru că s-a muncit, și dacă mi-aș reproșa mie, aș reproșa cetățenilor, iar satisfacția mea mare este că tot ce s-a realizat denotă nimic altceva decât respect din partea cetățenilor. Tot ce am făcut s-a realizat împreună cu cetățenii comunei. – Pe viitor?… – O nouă strategie de dezvoltare, care să cuprindă perioada 2013 – 2020. O continuare a dezvoltării. Vom fi axați pe drum, apă, canal, iluminat public, noile cartiere. Noi trebuie să ne gândim foarte bine, pentru că bugetul este pe „investiții” și pe „funcționare”, să găsim modalități concrete și eficiente de a întreține ceea ce am făcut. (M.G.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI