Mama denaturată din Siret, care și-a omorât copilul în veceul spitalului, va sta 8 ani după gratii

Polițiștii din cadrul Formațiunii de Investigații Criminale Siret au executat mandatul de executare a pedepsei închisorii, din 19.04.2012, emis de Tribunalul Suceava, privind-o pe Elena Prelipcean, de 45 de ani, din localitate, care a fost condamnată la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „omor calificat”.
 

Spitalul Siret

Cea în cauză a fost introdusă în arestul IPJ Suceava. Reamintim că ea fost condamnată, inițial, de Tribunalul Suceava, la 17 ani de închisoare, dar Curtea de Apel Suceava i-a redus pedeapsa la 8 ani. Înalta Curte de Casație și Justiție a întors dosarul la Tribunal, iar Tribunalul Suceava a păstrat decizia Curții de Apel. Femeia și-a omorât copilul, abia născut, într-o toaletă a Spitalului Orășenesc Siret, fără să știe, a arătat ea, în instanță, că este însărcinată, deși era deja mamă a 4 copii. Stupefiant este faptul că medicii, care au internat-o pentru hipertensiune, nu știau nici ei, deși au tot consultat-o, că este gravidă, aproape de expulzare. Medicii nu au pățit nimic, în afară de mustrări fără sens și avertismente din partea colegilor de breaslă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI