Disputele teritoriale de la granița municipiului Suceava cu Moara și Șcheia revin în actualitate

> Primăria Suceava vrea să facă asfaltări și să introducă canalizarea pe strada Traian Țăranu, însă 30% dintre proprietari plătesc dări la ghișeele din comuna Șcheia > În timp, s-au înregistrat diverse anomalii, pe terenuri care aparțin municipalității sucevene autorizațiile de construire fiind eliberate de autoritățile din comunele vecine
Primarului Sucevei, Ion Lungu, se va întâlni, săptămâna viitoare, cu proprietarii de case individuale de pe strada Traian Țăranu, în cartierul rezidențial de la granița cu comunele Moara și Șcheia. Edilul-șef spune că administrativul municipal intenționează să inițieze lucrări de asfaltare și modernizare a canalizării, însă nu le poate face atât timp cât 30% din respectivii locuitori stau la adrese din municipiul Suceava, dar plătesc taxe și impozite locale la casieriile primăriei din comuna Șcheia.
 

„Pentru a putea beneficia de lucrări de asfaltare și de celelalte utilități, este necesar ca toate rolurile financiare să fie mutate la Primăria municipiului Suceava. Până acum nu s-a reușit acest lucru, aproximativ 30% din locuitorii acestei străzi, care este destul de lungă, fiind plătitori de taxe la Șcheia. Voi avea o discuție cu oamenii la fața locului și sper ca vecinii lor să îi convingă să-și mute rolurile financiare, astfel încât să putem demara niște lucrări și acolo, strada Traian Țăranu fiind în apropierea bulevardului principal”, a arătat primarul Sucevei. De precizat este că, în martie 2005, la începutul celui dintâi mandat al primarul Ion Lungu, CL hotăra ca o parte dintre persoanele care și-au ridicat case pe terenuri proprietate privată în zona „Autoservice” – care cuprinde și artera cu pricina – să beneficieze de utilități introduse din bani publici. Atunci, executivul municipal intenționa să facă respectivul efort financiar doar pentru proprietarii care își onorau obligațiile către bugetul local sucevean. Aceasta după ce s-a constatat că doar 12 dintre solicitanți achită taxele și impozitele la Primăria Suceava, alți 6 preferând administrativul din Șcheia. La acea dată, într-o primă etapă, se intenționa executarea rețelei de apă pe o lungime de circa 600 de metri, lucrarea necesitând circa 700 de milioane de lei vechi. La rând veneau rețelele de canalizare, urmând ca acestea să fie executate ulterior, în funcție de posibilitățile financiare. Pe de altă parte, la jumătatea lui 2009, administrația suceveană anunța reluarea demersurilor privind delimitarea administrativ-teritorială dintre Suceava și comunele Șcheia și Moara. Viceprimarul Lucian Harșovschi spunea că între conducerile celor 3 primării fusese semnat un protocol în acest sens, dar fără ca acesta să aibă rezultatele scontate. Astfel au continuat anomaliile, pe terenuri care aparțin municipalității sucevene, autorizațiile de construire pentru diverse obiective fiind eliberate de autoritățile din comunele vecine. De asemenea, în zona „Autoservice”, din preajma bulevardului Sofia Vicoveanca, mulți dintre proprietarii de imobile achitau dările la Șcheia, în timp ce utilitățile erau asigurate de municipiul Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: