Spre floare

Se mișcă primăvara și, îndată, corcodușii dau în floare. De ce mi-e gândul la corcoduși? Fiindcă sunt printre primii care se grăbesc să înflorească și fiindcă în ultima vreme am primit vești de neprețuit despre astfel de rânduri, încă de la sfârșitul verii trecute, despre corcoduși. Și-am înțeles astfel cât de importanți sunt oarecare corcoduși în viețișoarele noastre, și-am înțeles astfel câtă mișcare au produs în sufletele unora ca dumneavoastră acele rânduri. Cuvinte care, bunăoară, au generat un eseu în Franța ori au iscat neliniști în Zamca suceveană, pe când se „toaletau” arborii dintre blocuri.

 

Am primit cu mulțumire de nereprodus gândurile de ici și de departe, cu bucuria și emoția unui corcoduș și a unui om pieritor. Și mi-am zis că dacă ei, corcodușii, nu știu mulțumi decât făcând ceea ce știu ei, adică a înflori, a da rod și a și-l scutura, uneori în neștire, neputință și degeaba, apoi eu, cel care vă trimite aproape zilnic astfel de răvașe, să vă mulțumesc acum. Pentru ei, pentru corcoduși, și pentru mine, printre puținii care se pot bucura că zilnic își trimit gândurile (bune sau rele) către atâția mii de oameni. Și pentru că dacă acum nu se întâmplă astfel de mult recunoscătoare spovadă, mâine ar putea să fie prea târziu pentru mine sau pentru dumneavoastră, fiindcă poate ne vom înstrăina, vom fi fiind prinși cu altele, vom fi fiind surzi, absenți sau nu vom mai fi deloc. Așadar, în numele corcodușilor (și a toate celelalte…), vă mulțumesc acum, până a nu fi prea târziu când doar firav gândul printre albine zburând să nu știe a se face ascultat…