După luptă, mulți revoluționari se arată !

Iarna lui ‘89 nu a fost de un alb imaculat, specific anotimpului, ci mai degrabă stropit de petele de sânge ale revoluționarilor care, prin sacrificiul lor, ne-au permis nouă, cetățenilor beneficiari de strălucitoarea democrație, să purtăm câți blugi vrem și să uităm cozile la portocale și salam. Ce a rămas, însă, este o cicatrice de 22 de ani, invizibilă pentru unii, contestată de alții și marcantă pentru familiile rămase fără o parte din cei dragi.

 

Pseudorevoluționarii, cei care au stat confortabil în fotoliu și au urmărit live la televizor lupta pentru democrație, cer acum drepturi imaginare și dătătoare de privilegii financiare, dar și de statut. Fără niciun fel de zgârietură, fizică sau sufletească, aceștia au tupeul să profite de pe urma adevăraților eroi, pretinzând că au contribuit la înlocuirea unui stat paternalist cu unul furnizor de ecrane color și telecomandă. Din păcate, vedeta Revoluției, capitalismul, vânat cu mai multă vigilență decât cea a unui pluton de paparazzi, a adus și libertatea statului în stabilirea de taxe, impozite și datorii externe apăsătoare pentru fiecare cetățean, iar idealurile pentru care și-au pierdut viața mulți români sunt confiscate și transformate în bunuri materiale atât de necesare în exprimarea statutului. Victimele cer etică morală statului Se știe că este greu să te adresezi unei entități generale, precum statul, cel care nu are o dimensiune fizică măsurabilă – nu știi dacă îți va răspunde vreodată sau dacă măcar te-a auzit. Ești ca un pitic în țara lui Gulliver și încerci să te faci vizibil, vocal. Din păcate, sunetul tău de ajutor nu se propagă așa cum ți-ai fi dorit, unii pitici cu titulatura de funcționari publici încercând să îți taie din rădăcini efortul, uitând să ștampileze cererea ta vitală, sau, mai rău, să ți-o rătăcească în imensul univers numit instituție publică. E și etica asta cu un du-te, vino! Nu mi-e frică de statul român, zise instanța judecătorească! Dacă ai avut ghinionul de a fi o victimă a mișcării revoluționare din 1989 și ai norocul de un avocat căruia să nu-i fie frică să înainteze un dosar împotriva statului român, află că s-a creat deja un precedent în istoria juridică postrevoluționară, astfel încât statul a fost sancționat și obligat să plătească despăgubiri victimelor Revoluției. Deși nicio recompensă de ordin material nu poate înlocui pierderea umană suferită, dorința celor care au sesizat instanțele judecătorești a fost cea de a responsabiliza statul în găsirea vinovaților și în pedepsirea acestora conform legii. Dacă pentru unele cazuri s-au găsit soluții și s-au identificat cadrele vinovate, altele sunt prinse în tentaculele birocratice, care întârzie finalizarea acestora. Scandalul certificatelor de revoluționar, mai mult sau mai puțin fabricate, continuă pe filiera schimbărilor enunțate de guvern, cel care dorește să elimine de tot avantajele materiale acordate revoluționarilor și să le păstreze doar pentru cei răniți și urmașii celor decedați. 50.000 de certificate de (ne)revoluționari După luptă, mulți revoluționari se arată, cel puțin așa se prezintă în statistica Parchetelor Militare, instituții la care au trebuit să se prezinte toți deținătorii de certificate ce necesitau a fi preschimbate. Cum corectitudinea și respectul față de un eveniment atât de marcant pentru societate și cetățenii săi nu trebuiau ferite de acte frauduloase și de corupție, pseudorevoluționarii au avut grijă să își însușească medaliile de aur, topite ulterior în afaceri, proprietăți și alte con-sumabile, iar acțiunile lor au fost acompaniate și instrumentate de către statul duplicitar și filantrop în acordarea de gratuități și servicii. (Avocat TV – www.avocat-tv.ro)