În toamna târzie ne doream zăpada, să mai ieșim din cenușiul înconjurător și să ne mai luminăm gândurile. Ne întrebam, în același timp, ce mesaj vrea să ne transmită natura întârziind cu ninsoarea. Și iată, a venit mai aspră ca niciodată, spre a ne pune în fața unor realități de coșmar.
„Deșertul alb” a cuprins județe din sudul țării, cu sute de mii de oameni, în sate care nu mai pot comunica cu lumea. Ultimele știri, la data când alcătuiam aceste rânduri, anunțau 74 de morți, care nu pot fi înmormântați după datină, fiindcă și cimitirele au fost îngropate. S-au pus în mișcare autoritățile locale și cele centrale, de la care s-au auzit și reproșuri. Tocmai posturile de televiziune, care au sărit în ajutor, au fost învinuite că ar „cânta prohodul” exagerând fenomenul. Bieților sinistrați li s-a reproșat: „Nu putem plăti lenea la nesfârșit!”. Astfel, noul premier a pășit cu stângul spre sufletul românilor. De această dată, Mama natură ne-a dat o aspră lecție din care am aflat că nu trebuie s-o ignorăm. Că sunt așezări omenești în țară în care nu există niciun punct sanitar, niciun punct alimentar, că poate îngheța și apa din fântâni, că troienele pot deveni atât de dure încât doar cu explozibil pot fi sparte, de armată. Aceste înzăpeziri au demonstrat cele spuse de președintele tuturor românilor, că „fiecare trebuie să-și poarte singur de grijă…”. Și are dreptate, fiindcă statul are grija celor 237(!) de taxe și impozite pe care i le plătim. Statul e în plin proces de „modernizare” și de „reforme” prin reducerea școlilor și umilirea lucrătorilor ei, în scopul creșterii numărului de analfabeți; prin închiderea spitalelor și trimiterea medicilor spre alte zări. Dacă acțiunea împotriva SMURD, pe fond de ghicitoare, era lăsată de români fără meritat răspuns, cine ar putea ghici cum și câte vieți s-ar mai fi stins în zilele ce au urmat și urmează? Un lucru e sigur: toleranța românilor a fost și este înțeleasă în mod greșit, ca fiind prostie cronică. Or acum au ridicat vocea, fiindcă știu că statul nu-și respectă obligațiile prevăzute în Constituție: asigurarea dreptului la muncă (art. 41), la ocrotirea sănătății (art. 34) și de a dezvolta economia, protecția socială și asigurarea unui nivel de trai decent (art. 47). Despre care decență poate fi vorba, când „De jos și până sus/ S-a-ntins minciuna/ Ea leagă și dezleagă-n țară toate!”. Când țara trăiește din împrumuturi? Noul ministru de interne (tot cu stângul pornind) a declarat că „n-are importanță ce spune strada!(?). Ex-ministrul de pe pârtie coborând (la figurat) în fața acelorași mulțimi din frigul străzii le-a adresat comanda: „La muncă!”. Dar unde?! Despre ce demnitate poate fi vorba când guvernul țării primește deciziile de la delegația FMI? Despre ce demnitate umană putem vorbi când sute de români, în propria lor țară, trăiesc fără adăpost, în timp ce vile și case de vacanță stau goale sub cheie? Asumarea răspunderii e o practică dictatorială, când e vorba de legi. Legea pensiilor a trecut prin „asumare”. Doamna miss și-a invalidat astfel brevetul pentru ambalajul fizic și ne dă șansa a o compara cu cea mai rea ciupercă a pădurilor: colorată pastelat spre portocaliu, cu buline albe, dar e cea mai otrăvitoare dintre surate, denumită în popor „Pălăria șarpelui”. Ne-a furat din pensii! Președintele nostru a câștigat încrederea, fiindcă s-a declarat un comandant curajos, un luptător aprig împotriva corupției și că ne-a urat (doar) un trai bun, prin salutul „Să trăiți bine!”. (N-a spus și că din împrumuturi.) Dar concluzia este că nu și-a iubit navele, din moment ce au dispărut fără urmă; și au mai și fost incendiate unele în Franța. Speram ca la strigătele din orașele țării să dea măcar printr-o portavoce un răspuns, citându-l pe Lăpușneanu: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”. Înțelegem că nu-și poate schimba comportamentul, fiindcă prin el a urcat până-n vârful piramidei. Dar vremurile s-au mai schimbat. Țepele cu care ne-a dat speranțe nu erau ca acele folosite de către Vodă Țepeș, ci chiar instrumente dintre cele cu care țepuiesc „băieții deștepți”. În aceste zile ne tot întrebăm, parafrazând: „Unde ne sunt parazăpezile de altă dată?”. După atâtea drumuri asfaltate cu enorme sume din buget cum de nu s-a avut în vedere ca acestea să nu fie troienite iarna?! Acum când un cod portocaliu a rămas în Piața Universității și prin țară, când zăpada ne-a adus și ea un cod portocaliu, mesajul naturii este clar: partidul puterii trebuie să-și schimbe culoarea, să ia măsuri chirurgicale de extirpare a răului și să se apropie de oameni. Fiindcă Mama natură i-a unit pe români nesperat de mult, prin această aspră lecție de iarnă. Românii sunt acum în rolul lui Harap Alb, căruia i s-au furat identitatea și dreptul la moștenire; dar, iată, că un alt Gerilă îi vine în ajutor, într-o altă manieră, aducându-i pe români împreună. Și nu putem să nu apreciem înțelepciunea tovarășului său de drum (calul), care-l consola în orice grea încercare cum că… nici asta „nu se ia din drum” și că este bună la ceva… Așa credem și noi, că experiențele călesc, îl învață și-l fortifică pe om. Poate și-n al 12-lea ceas, „modernizarea” și reformele care au creat nenumărați miliardari în euro vor antrena mințile luminate și echilibrate spre a ne opri din haosul în care ne aflăm! (VIORICA LAVRIC, Gura Humorului)
Comentarii