Ca și-n prima carte, două surori, Cezara și Clara Petrescu, trăiesc în acest roman o profundă dramă familială. Cezara este o tânără doctoriță la o clinică din Elveția, cu mari perspective profesionale, iar Clara, mezina, abia intră în adolescență. Părinții le mor într-un grav și dubios accident de mașină. Fiind implicați în afaceri, în urma lor rămâne o datorie de peste 300.000 de euro. Cezara apelează la un prieten din Elveția, dar, în cele din urmă, cele două fete urmează a suporta condițiile impuse de coacționarii afacerii. Din acest moment, avem posibilitatea să cunoaștem fața malefică a unor „afaceri” din hoteluri, cu „fete, cu ciocniri dintre grupuri mafiote, răpiri, racolări, unde banul este regele”. Cele două surori erau programate spre a fi exploatate în această direcție, până la achitarea sumei de 300.000 de euro… Inteligența și profesia, dar și curajul Cezarei, au rolul de a o ajuta să facă față grelelor încercări. Bărbații – Răzvan Brad, liderul afacerii, și fratele său Denis Brad, niște „duri” care dictează mersul afacerilor, precum și condiția „fetelor” –, tangența cu lucrătorii din poliție, concurența altor „afaceriști” pun cititorul în fața unor situații de neprevăzut. În unele momente, Cezara, ca medic, este de mare folos, și uneori ne surprinde prin riscul pe care și-l asumă. Dacă mezina se clatină în luptă, Cezara nu numai că rămâne verticală, dar ameliorează relația cu adversarii. Nu nu-mai că salvează sănătatea lui Denis, dar și sănătatea sufletească a celor doi frați se schimbă. Fără nimic facil, forțat, sau artificial, sentimentul iubirii acoperă hăul cenușiu din viața acelor tineri. Iar cartea se face dovadă că viața este de o complexitate copleșitoare și că sufletul omului nu poate rămâne înafara ei. Tema romanului arată cum poate ieși învingătoare iubirea din lupta cu tenebrele unei vieți pornite a călca orice lege. Mottoul autoarei susține această temă: „Legată la ochi, rătăcesc fără vină prin perdeaua de foc, labirint și lumină… Dar, chiar oarbă de-aș fi, să ratez n-aș putea, Calea ce duce spre inima ta!”. Felicitări, draga noastră scriitoare, Petronela! La mulți ani și cât mai multe volume noi! prof. VIORICA LAVRIC, Gura Humorului
Foarte tânără, foarte modestă și foarte curajoasă, humoreanca Petronela Prepeliță se află la a doua sa carte. Volumul intitulat „Predispoziție genetică” (264 p.) a apărut la editura „MondoRO” București, în 2011, după ce publicase în 2009 îi apăruse romanul de debut „Goana după lumină”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii