Planul Districtului Bucovina în 72 de secțiuni (1778)

> Întocmit după ridicări geometrice în anii 1773, 1774, 1775 de Departamentul Cezaro-Crăiesc al Statului Major General, tipărit și însoțit de un amplu studiu științific în limbile germană și română de către Ioan Iosep, Constantin-Emil Ursu și Simona Palagheanu, Editura Karl A. Romstorfer, Suceava, 2011 (74 file mari – 56 p. de text bilingv, germano român)

 

La sfârșitul anului trecut, 2011, a văzut lumina tiparului, în condiții grafice excelente, una dintre primele hărți austriece iosefine, păstrată în România într-un singur exemplar, la Arhivele Naționale Istorice Centrale București. Semnalată cu mai multă vreme înainte de geograful ieșean Alexandru Ungureanu, de la Catedra de Geografie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, foarte puțin cunoscută oamenilor de știință și publicului larg, menționată și citată fragmentar și adesea cu erori de către unii specialiști români începători sau necunoscători ai limbii germane cu grafie gotică, această amplă hartă trebuia editată cu mijloacele tehnice moderne, de azi, studiată, „citită”, analizată și evaluată de specialiști avizați și experimentați, spre a intra în circuitul științific național și internațional. Inițiativa, exemplară și temerară, au avut-o trei specialiști pasionați și preocupați de păstrarea, cunoașterea, valorificarea și publicarea creațiilor de seamă ale înaintașilor, referitoare la Bucovina: conf. univ. dr. Ioan Iosep (geograf la Universitatea „Ștefan cel Mare”, care a mai cercetat și publicat informații și aprecieri asupra unor hărți austriece similare), istoricul Constantin-Emil Ursu, directorul Complexului Muzeal Bucovina, și arhivista Simona Palagheanu, directoarea Arhivelor Naționale, Filiala Suceava. Cei trei specialiști s-au completat și armonizat într-un demers științific de mare însemnătate și actualitate. După o îndelungată, migăloasă, atentă și riguroasă cercetare și descifrare a informațiilor pe care le conține harta, după ce au analizat și confruntat datele lor și cu alte rezultate ale investigațiilor anterioare din literatura de specialitate, românească și austriacă, au elaborat și alăturat la cele 74 de file mari ale hărții propriu-zise un amplu și valoros studiu analitic în limbile germană și română (pe alte 56 file mari), intitulat: O „radiografie” cartografică a peisajului Bucovinei de la începutul epocii moderne (1778). Selectând și rezumând concluziile autorilor, ne reține atenția o primă constatare. Începută (probabil de colonelul Mieg) înaintea intrării trupelor austriece în nordul Moldovei, în 1773, continuată în anii ocupării și anexării zonei, în 1774 și 1775, harta a fost definitivată, având în vedere unele detalii și schimbări în trasarea granițelor, abia în anul 1778, după depunerea jurământului populației locale către noua stăpânire. La argumentele pe care le aduc autorii, adăugăm și pe acela care se referă la numele dat de ocupanți noii achiziții teritoriale. Generalul Spleny, care intră aici în 1774, în proclamația adresată populației folosește expresia „această bucată de loc a Moldovei”. Alte documente inițiale folosesc expresiile toponimice: „Moldova austriacă” (spre a o deosebi de ”Moldova turcească”) sau de „Cordun” sau „Cordon”, care a și intrat și s-a păstrat în vorbirea populară. Faptul că cei care au executat harta au depășit cu mult granițele reale care s-au acceptat și semnat de către turci, în luna mai 1775 și în convențiile de delimitare ulterioare, confirmă constatarea pe care o făcea Eudoxiu Hurmuzachi, pe baza documentelor din arhivele austriece culese de el, ca și aprecierea lui Nicolae Iorga, că n-a existat mai înainte un teritoriu precis, care să se fi chemat „Bucovina”. Austriecii au mers pe ideea de-a ocupa cât mai mult și de-a păstra atât cât va ceda și semna Poarta. Așa se explică de ce, la un moment dat, austriecii au ocupat ținuturile Hotin, Cernăuți, Botoșani, Dorohoi, Suceava, Roman, Bacău și Neamț, apoi au trebuit să păstreze doar întreg ținutul Cernăuți, 2/3 din ținutul Sucevei, câteva sate din ținutul Dorohoi și fostele ocoale domnești Câmpulung pe Ceremuș și Câmpulung Moldovenesc. Autorii analizează și evaluează: întinderea teritoriului cartografiat, baza matematică a planului, stadiul actual al cunoașterii, erorile și limitele unor istorici și geografi români, care au citat și utilizat parțial unele informații ale hărții. Autorii stăruie mai ales asupra elementelor de conținut, de natură economică, demografică, politico-strategică, militară și religioasă. Astfel, între altele au fost identificate pe hartă: 333 de râuri și pâraie, 145 de lacuri și izvoare sărate, 310 așezări umane, din care 3 centre urbane: Siret, Suceava, Cernăuți (oferindu-se posibilitatea de a se constata, prin comparație cu cele de azi, care sate au dispărut în cele peste două veacuri care au trecut). Apoi sunt identificate 237 de instalații tehnice – mori, pive, ferăstraie, purtate de forța râurilor etc.; 259 de biserici, mănăstiri, schituri, 44 locașuri vechi în ruine etc. Concluziile autorilor sunt și ele demne de a fi rezumate. Dintre toate hărțile iosefine (executate între anii 1774-1790), și aceasta este una planimetrică, lipsindu-i curbele de nivel. Fiind însă o hartă militară, ea conține bogate informații demografice, administrative, economice, politico-strategice, religioase. Ea se caracterizează prin precizie, consumerabilitate planimetrică, minuțiozitate, acuratețe. Utilizarea scării de 1:28.800 a permis o reprezentare detaliată, plastică a reliefului, hidrografiei, așezărilor umane, vegetației, căilor de comunicație, un bogat inventar toponimic. Metodele de lucru, semnele, culorile sunt, în general, cele specifice topografiei și valabile și astăzi. Comparabile cu alte hărți cunoscute la noi, aceasta este superioară tuturor prin formă, conținut bogat, finețea desenelor, calitatea scrisului și cernelei, estetică, lizibilitate, policromie. Titlul are desene cu înflorituri, elemente decorative și estetice, după modelul hărților antice și medievale, care se voiau atât lucrări științifice, cât și lucrări de artă. Însoțită de o bibliografie corespunzătoare, în română și germană, lucrarea a avut ca referenți științifici pe acad. Răzvan Theodorescu, membru al Academiei Române, prof. univ. dr., membru corespondent al Academiei Române, Alexandru Ungureanu, prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, prof. univ. dr. Adrian Grozavu și cercetător științific gradul I Mihai-Ștefan Ceaușu, care au salutat această inițiativă și felicitat pe autori, propunându-le studierea și publicarea hărților existente în fondurile arhivistice. La reușita lucrării au mai contribuit Nicolae Bujorel Verciuc, care a tradus textul în limba germană, și Monica Miron, care a efectuat tehnoredactarea și corectura textului. Colaborarea între cele trei institute culturale reprezentative ale Sucevei, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Complexul Muzeal Bucovina și Filiala Suceava a Arhivelor Naționale, trebuie continuată și permanentizată, atât pentru publicarea altor hărți austriece, cât, mai ales, a documentelor austriece, care se află din abundență în fondurile arhivistice de la București, Cernăuți și Suceava, fără de care scrierea exactă a istoriei Bucovinei rămâne doar un proiect. Semnalăm cititorilor – în primul rând specialiști, istorici, geografi, cartografi, dar și amatorilor, ca inițiatori și autori ai lucrării de față – pe care îi felicităm călduros, Ioan Iosep, Constantin-Emil Ursu și Simona Palagheanu – au prelucrat, editat și transformat o hartă veche de aproape 250 de ani, care părea și stătea ca o piesă de arhivă, fără trebuință, într-un valoros document istorico-geografic model, într-un instrument indispensabil și durabil, devenind astfel o operă de știință, care rămâne o lucrare de referință.