Din cauza temperaturilor extrem de scăzute, de vineri și până duminică, la Unitatea Primire Urgențe de la Spitalul Județean Suceava a ajuns o persoană în stare gravă de hipotermie, iar alte 8 cu forme mai ușoare, a informat dr. Tiberiu Brădățan, purtător de cuvânt al spitalului.
El a precizat că pacientul cu hipotermie severă și degerături de gradul III și IV la mâini și picioare a fost găsit de Salvare căzut pe marginea drumului, lângă un pod, în Sucevița, bărbatul fiind transferat de la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a primit îngrijire medicală, la spitalul sucevean. Aflăm că bărbatul respectiv, în vârstă de 33 de ani, avea zgârieturi pe față și era în comă superficială, investigațiile la CT urmând să stabilească dacă a suferit sau nu un accident vascular cerebral. El va rămâne internat în continuare pentru tratament și investigații. Cele 8 persoane cu hipotermie ușoară, majoritatea cazuri sociale, nu au avut nevoie de un tratament special și nu au fost internate în spital, cinci dintre ele fiind cazate la Centrul de îngrijire „Lumină lină” din municipiul Suceava. O persoană a fost internată în Secția de Psihiatrie, iar o alta a fost trimisă la domiciliu, după ce i s-a prescris tratament. Tot din cauza frigului la care s-a expus, un pacient cu antecedente neurologice a suferit un accident vascular cerebral grav, fiind transferat la Spitalul Județean de Urgență Suceava de la Spitalul Municipal Fălticeni.























Comentarii