Lecția pe care o dau Sfinții Trei Ierarhi

,,Ca cei ce ați fost întocmai la obicei cu Apostolii și lumii învățători, rugați-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă”

 

Troparul Praznicului Sfinților Trei Ierarhi Veacul al IV-lea creștin este cel mai frumos timp dăruit de către om lui Dumnezeu. Și aceasta în privința consistenței gândirii, trăirii și iubirii de Dumnezeu arătată de marii sfinți părinți Antonie, Atanasie cel Mare, Efrem Sirul, Grigorie de Nyssa, Grigorie de Nazianz, Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare și ceilalți mari cuvioși, ierarhi și teologi ai Bisericii lui Hristos. Toți acești mari dascăli ai lumii sunt sărbătoriți – în chip minunat în luna ianuarie, fie la date separate, fie împreună – cum sunt Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, care sunt cinstiți prin mare prăznuire pe 30 ianuarie. Lecție minunată este viața lor! Atât Sfântul Ioan Gură de Aur – fiu de voievod din Antiohia Siriei, ca și Sfântul Vasile cel Mare – fiu de luminat dascăl din Cezareea Capadociei, precum și Sfântul Grigorie de Nazianz – fiu al unei familii aristocratice din Arianz, unde capul familiei era episcop, provin din familii avute material, care nu duceau grija zilei de mâine, dar nu erau lipsiți de tensiunea luptei celei bune, a neîncetatei încercări de autodepășire în căutarea atingerii asemănării cu Dumnezeu. Renumele lor nu este străin de neamul lor. Mamele acestor bărbați desăvârșiți: Antuza, Emilia și Nona sunt responsabilele rădăcinii sfințeniei lor: nu întâmplător Biserica le cinstește și pe ele ca fericite și sfinte. Grija acestor mame a fost una bine determinată și cu sens înalt: nu atât ca fiii lor să fie retori, profesori universitari, capabili să răspundă oricărei provocări a timpului lor, cât mai ales ca priceperea minții lor să fie lucrătoare spre afirmarea adevărului de credință și slujirea cea necontenită a lui Dumnezeu. Lecție de pedagogie! Crescuți cum se cuvine în familiile lor, Sfinții Trei Ierarhi au gustat apoi tot ce însemna știință: la Cezareea Capadociei, Antiohia, Constantinopol, Alexandria și mai ales la Atena ei au adunat înțelesurile bogate ale gramaticii, poeziei, istoriilor, grăirea de cele politice, retorica, aritmetica, geometria, muzica și astronomia, încât s-au făcut dascăli și filosofi desăvârșiți. Dar marele câștig pentru lume a fost că ei n-au rămas la platitudinea științei timpului lor, ci au restaurat filosofia cu vădite accente păgâne de atunci, au sfințit știința și au îndreptat sensul culturii spre Dumnezeu. Au creat filosofia creștină – care s-a temeluit pe Evanghelie și scrieri apostolice și s-a potențat fericit prin scrierile Sfinților Trei Ierarhi. Și n-au acceptat slava lumii, ci au mărturisit slava lui Dumnezeu. Nu întâmplător Sfântul Ioan Gură de Aur a spus ca ultime cuvinte ale traiului său – deși era în amarul drum al exilului – SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE! Această lecție a smereniei izvorâtă din știință vine ca un imbold pentru profesorii de astăzi, care trebuie să înțeleagă că fără Dumnezeu nimeni nu este cineva, ci poate doar ceva….. Disputele înțelepciunii erau în veacul al IV-lea cu totul minunate, mai ales că Sfinții Trei Ierarhi ,,vânau” filosofii spre a-i boteza. A întrebat astfel Eubul, un mare filosof al Atenei, pe Sfântul Vasile: ,,Care este firea filosofiei?”. Iar el a răspuns: ,,Firea filosofiei este pomenirea morții”. După aceasta a grăit și despre lume, într-un discurs pe care, pentru frumusețea esenței lui duhovnicești, îl redăm integral: ,, Sunt la noi, o! Eubule, nu chipuri, nici ghicituri, ci singur adevărul povățuindu-ne spre mântuire; pentru că vom învia toți, unii spre viața veșnică, iar alții spre munca și rușinarea veșnică, și vom sta toți înaintea judecății lui Hristos, precum ne învață marii glăsuitori Prooroci: Isaia, Ieremia, Daniil, David și dumnezeiescul Apostol Pavel; după aceștia, chiar dătătorul pocăinței și răsplătitorul nostru, Domnul, Care a căutat oaia cea pierdută, iar pe fiul cel risipitor, care cu pocăință s-a întors, cuprinzându-l cu dragoste, l-a sărutat, cu haină luminată și cu inel l-a împodobit și l-a ospătat. Acela dă asemenea răsplătire celor ce vin în ceasul al unsprezecelea, ca și celor ce au purtat greutatea și zăduful zilei. Acela, pocăindu-ne și născându-ne din apă și din Duh, ne dă cele ce ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-a suit, precum și pe toate care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc”. Adevărată lecție de creștinism! Acești ierarhi, deși au cunoscut succesul împlinirii muncii lor culturale, au fugit – după finalizarea studiilor – din marile orașe în adâncul pustiurilor. Au înlocuit aici pe marii profesori ai minții cu marii profesori ai traiului: Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Prooroc Ilie și alți mari asceți – care se hrăneau cu muguri de copaci, simple rădăcini și legume. De multe ori – atât în pustie, cât și palatele arhierești, unde au ajuns mai târziu la chemarea lui Dumnezeu și din voința poporului – sfinții ierarhi au mâncat doar pâine și apă, ridicându-se de la masă fără a se sătura, disciplinând cu acrivie trupul spre post aspru. Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Grigorie Teologul au ajuns pe cel mai înalt scaun episcopal al Răsăritului creștin: Constantinopulul. Slava de la palatul episcopal a fost imediat înlocuită cu simplitatea, bunul gust creștin, mâncarea de orz a devenit comună, iar în locul patului doar niște frânghii agățate de pereți îl ,,odihneau” pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Lecție de smerenie! Această viețuire ascetică i-a făcut pe Sfinții Trei Ierarhi să lase o impresionantă operă teologică, ce include atât poezii – Sfântul Grigorie Teologul fiind cel dintâi poet creștin, autor a 25.000 de versuri, a multor tâlcuiri scripturistice și meditații bogate și profund duhovnicești. Dacă Sf. Ioan Gură de Aur și Sf. Vasile cel Mare ne-au lăsat suprema formă de rugăciune publică: Sfânta Liturghie, Sf. Grigorie Teologul a alcătuit minunatele catavasii de la Crăciun „Hristos se naște, slăviți-L…”, precum și cântarea de la Paști „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm…”. Lecție de forță a creației! Vasiliada a rămas o lecție de organizare socială pe principii caritative: azile pentru bătrâni, ospătărie, spital (și de leproși), școli tehnice, casa pentru educarea fetelor alunecate. Școlile de arte și meserii atât de regretate astăzi în sistemul nostru de învățământ au prin urmare ca precursoare școlile tehnice din timpul Sfinților Trei Ierarhi, și ar trebui, dacă reintră în peisajul nostru școlar, ca măcar una să fie închinată Marelui Sfânt Vasile. Deși n-au fost martiri, Sfinții Trei Ierarhi n-au fost feriți de riscurile mărturisitorilor lui Hristos. Sf. Grigorie Teologul a fost de două ori vânat de eretici pentru a fi omorât. L-a scăpat Dumnezeu. Chemat în anul 380 de împăratul Teodosie cel Mare și popor ca patriarh al Constantinopolului, iar în anul următor încredințându-i-se prezidarea lucrărilor Sinodului al II-lea ecumenic, Sf. Grigorie Teologul a fost mâna lui Dumnezeu pentru stabilirea adevărului de credință cu privire la Duhul Sfânt. Și Sf. Ioan Gur de Aur a purtat riscul de a fi omorât. Și-a eliberat însă ucigașul. Dar a fost exilat și a murit la Comane, în drum spre Pytius, deși poporul din Constantinopol spunea necontenit: Mai bine ar fi fost să se stingă soarele decât să tacă gura Sfântului Ioan. Încurajator pentru noi și pentru viitorul creștinismului este că mai avem și astăzi astfel de ierarhi. Priviți la seriozitatea Înalt Preasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la activitatea sa social-caritativă, la blândețea, la smerenia, la dârzenia sa în apărarea adevărului de credință și al celui istoric, la simplitatea, nu lipsită de bun gust, dar lipsită de opulență a reședinței sale arhiepiscopale și veți cunoaște o icoană a frumuseții viețuirii Sfinților Trei Ierarhi! Pr. dr. FLORIN GRIGORESCU, Parohia ,,Sf. Nicolae” Uncești