Handbal

CS Universitatea Suceava a reușit o victorie de senzație pe terenul echipei Pandurii Tg. Jiu

> Într-un meci contând pentru etapa a XIII-a, Pandurii Tg. Jiu – CSU Suceava 26-28 (11-14)
CS Universitatea Suceava a reușit în etapa a XIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin o senzațională victorie pe terenul echipei Pandurii Târgu Jiu.
 

Gazdele au condus o singură dată pe tabela de marcaj, cu 2-1, în restul timpului de joc, la conducerea „ostilităților” fiind elevii antrenorului Leonard Bibirig. Deși oltenii au reușit să egaleze la 15, 16, la 20 și la 26, sucevenii au fost mai lucizi pe final și s-au impus cu 28-26. În prima repriză, CSU Su-ceava a condus cu 6-3 după golurile înscrise de Cântec (3), Acatrinei (2) și Roșu. Deși cei de la Pandurii Târgu Jiu s-au apropiat de mai multe ori la doar două goluri diferență, la pauză a fost 14-11 în favoarea oaspeților. Partea secundă a fost cu adevărat dramatică, fiind „pigmentată” și de trei cartonașe roșii, terenul fiind părăsit de Dragomir, de la gazde, și Șelaru și Acatrinei de la CSU Suceava. Oltenii au revenit în meci după ce au fost conduși cu 15-11 și au egalat. Handbaliștii suceveni nu au renunțat la luptă și au preluat condu-cerea cu 19-17. Egalitatea s-a mai realizat la scorul de 20-20 și 26-26, după ce sucevenii au evoluat la un moment dat în doar patru jucători. Inspirația de final a aparținut universitarilor suceveni care s-au impus cu 28-26 după golurile marcate în final de Cântec și Gavriloaia. În urma acestui succes CS Universitatea Suceava a urcat pe locul al VI-lea în clasament și va juca în etapa viitoare, tot în deplasare, la „U” Cluj. CSU Suceava: I. Andrei, Șelaru – Țuțu, Șoldănescu, Petrea, Roșu (1), Gavriloaia (6), Mitrea (6), Besarab (1), Schroeder (1), Amihăiesei (2), Cântec (6), Acatrinei (6). Rezultate consemnate în etapa a XIII-a a Ligii Naționale: Pandurii Tg. Jiu – CSU Suceava 26-28 „U” Cluj – Dinamo Călărași 26-26 CSM Ploiești – Știința Bacău 12-25 CSM Satu Mare – Poli Timișoara 27-26 Steaua – CS Caraș Severin 28-34 Partidele Potaissa Turda – HC Odorhei și HCM Constanța – CSM București s-au disputat duminică seara.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: