Mihai Necolaiciuc a fost eliberat din arest

Magistrații Tribunalului București au decis, joi, eliberarea din arest sub control judiciar a fostului director general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR (CNCFR) Mihai Necolaiciuc, trimis în judecată de procurorii DNA în patru dosare pentru deturnare de fonduri.
 

Tribunalul București a admis recursul făcut de Necolaiciuc și a anulat o decizie a Judecătoriei Sectorului 1 prin care această instanță respinse-se cererea de eliberare înaintată de fostul director CFR. În mai 2011, procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au trimis în judecată pe Mihai Necolaiciuc în cel de-al patrulea dosar în care este acuzat pentru deturnare de fonduri. În același dosar a mai fost deferită justiției și Viorica Olăeru, fost director al Direcției Economice în cadrul CNCFR în perioada 26.11.2001 – 10.10.2003. În sarcina celor doi, procurorii au reținut infracțiunea de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fon-duri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, în formă continuată (66 acte materiale). În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în cursul anului 2000, România a încheiat cu Banca Europeană de Investiții (BEI) un contract de finanțare pentru realizarea „Proiectului de reconstrucție pentru eliminarea efectelor inundațiilor”, contract ce viza reconstruirea infrastructurii afectate de inundațiile din 2000 și din anii anteriori. În aprilie 2011, Mihai Necolaiciuc a fost adus în țară, el fiind extrădat din Statele Unite ale Americii. El s-a aflat în custodia autorităților americane timp de aproape doi ani. A fost arestat în vederea extrădării în iunie 2009, după acuzații de încălcare a reglementărilor privitoare la imigrație.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI