Coliziune auto frontală în apropiere de Dărmănești

 

Pe D.N. 2, în afara localității Dărmănești, Vasile B., de 36 de ani, din orașul Vicovu de Jos, posesor al permisului de conducere pentru categoria ,,B’’, în timp ce își conducea autoturismul, nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra volanului și a pătruns pe contrasens, după care a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus din sens opus de Ioan M., de 26 de ani, din orașul Cajvana, posesor al permisului de conducere pentru categoriile ,,A,B’’, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava. Totul s-a întâmplat miercuri, pe la ora 15. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală gravă a lui Vasile M., de 19 ani, din orașul Cajvana, pasager în autoturismul condus de Ioan M. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI