Ion Lungu:

Protestul sindicaliștilor de la Termica a fost politizat

> „Nu primarul trebuie scos «țap ispășitor» pentru situația termoficării”, arată edilul-șef
Șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, susține că protestele sindicaliștilor de la societatea de termoficare Termica au fost politizate. „Cred că totdeauna am fost un om al dialogului, mai puțin atunci când s-au politizat aceste manifestări sindicale. Nu vreau să mai comentez despre ultima întâlnire sindicală, când au apărut și liderii USL. Atât timp cât nu politizăm problema, sunt la dispoziția sindicatelor”, relevă Lungu. El spune că a avut o discuție constructivă cu reprezentanții Sindicatului „Prometeu” de la Termica, explicându-le că nu primarul trebuie scos „țap ispășitor” pentru situația termoficării.
 

Ion LUNGU

Edilul-șef susține că este vorba despre o problemă de sistem, lipsind o strategie națională pentru încălzirea centralizată. „La Suceava suntem bătuți de soartă de două ori. O dată pentru că suntem obligați să consumăm combustibil din exterior, însă nu din cauza primarului sau a celor de la Termica. Există 3 societăți în țară în această postură, două dintre ele, cea de la Giurgiu și cea de la Iași, fiind în faliment. Termica de la Suceava mai supraviețuiește și îi lăsăm pe suceveni să decidă dacă la noi este mai bine sau nu. Pe de altă parte, societățile care consumă cărbune din producția internă beneficiază de compensări cu Societatea Națională a Lignitului. Or, Suceava nu are parte de asemenea compensări ”, subliniază primarul. Lungu declară că s-a angajat în fața delegației sindicaliștilor că primăria va achita cât mai mult din subvenția datorată în contul diferenței dintre tariful real al gigacaloriei și cel plătit efectiv de populație. „Mă voi zbate personal, am făcut intervenții și la Guvern, dar îi asigur pe suceveni că vor avea apă caldă și căldură. În același timp, vrem să salvăm cât mai multe locuri de muncă de la Termica”, a încheiat primarul. Sindicaliștii membri ai Sindicatului „Prometeu” de la Termica au manifestat luni la sediul primăriei, solicitând plata unei restanțe de 50 de milioane de lei în contul subvenției care trebuie asigurată de la bugetul local. Ion Lungu a precizat că, în total, luna aceasta în conturile Termica vor ajunge 1 milion de euro.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: