Localitățile membre ale zonei metropolitane își „compatibilizează” proiectele

> Pentru întocmirea Strategiei de dezvoltare 2013-2020 va fi cheltuită suma de 30.000 de euro
 

Vineri, 20 ianuarie, Consiliul Director al Asociației de dezvoltare intercomunitară „Zona metropolitană” Suceava se întâlnește în prima ședință din acest an, a anunțat primarul de Suceava, Ion Lungu, președintele asociației. „Vom analiza proiectele de investiții pe anul 2012 și compatibilitatea dintre acestea”, a declarat Lungu. Potrivit edilului-șef sucevean, cele mai importante proiecte sunt cele de realizare a centurii ocolitoare nr. 2 DE85 – Ipotești – Tișăuți –Salcea; extinderea rețelelor de apă și canalizare în aglomerarea urbană Suceava – Salcea; reabilitarea drumului județean către Lipoveni; intervențiile la infrastructura rutieră din zona rezidențială limitrofă comunei Moara; extinderea rețelei de gaze naturale în Burdujeni-sat și Adâncata, precum și proiectul de construire a unei parcări pentru autotrenuri în preajma comunei Pătrăuți. Președintele Ion Lungu informează că bugetul pentru întocmirea strategiei asociației pentru intervalul 2013-2020 se ridică la 150.000 de lei, 100.000 de lei revenind urbei reședință de județ, iar diferența fiind asigurată de ceilalți membri, proporțional cu numărul de locuitori. „Cu această sumă de circa 30.000 de euro vom face, în urma unei licitații publice, acest studiu de dezvoltare durabilă a Zonei metropolitane”, a declarat primarul Ion Lungu, subliniind că bugetul asociației pe anul 2012 va fi aprobat până la 31 martie. Reamintim că din asociația de dezvoltare intercomunitară fac parte municipiul Suceava, orașul Salcea și comunele Adâncata, Ipotești, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuți și Bosanci. Organele de conducere ale asociației sunt Consiliul de Administrație, consiliul director și cenzorul. Consiliul de Administrație are 57 de membri din rândul consilierilor locali ai localităților componente, iar din consiliul director fac parte cei 7 primari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: