Inspectoratul Școlar Județean a mai primit 5 microbuze școlare

> Ele au fost repartizate ieri școlilor de la Cârlibaba, Brodina, Coșna, Bogata și Frumosu > Județul ar mai avea nevoie de încă 25 de microbuze pentru a satisface toate nevoile de transport > În prezent, parcul auto al primăriilor numără circa 100 de microbuze școlare
 

Cinci microbuze școlare noi au intrat, de ieri, în dotarea primăriilor din Cârlibaba, Brodina, Coșna, Baia și Moldovița, pentru transportul elevilor de acolo, cheile și documentele mașinilor fiind înmânate ieri șoferilor de către președintele CJ, Gheorghe Flutur. El a precizat că acum parcul de microbuze școlare al județului numără aproximativ 100 de mașini, dar ar mai fi nevoie de încă 25, încă 6 microbuze urmând să sosească la Suceava, cel mai probabil, în luna martie. Șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Petru Carcalete, a declarat, tot ieri, că “cele cinci autobuze școlare nu vor satisface pe deplin județul Suceava în ceea ce privește transportul copiilor, dar oricum este un pas foarte important”. În acest an, Ministerul Educației a pus accent pe repartizarea unor microbuze în special în mediul rural, dar sunt multe solicitări și din mediul urban, precum și de la cluburile copiilor și elevilor, a spus inspector general-adjunct Cristian Cuciurean: “Nu am putut rezolva toate solicitările de a asigura condiții de transport pentru elevii din mediul rural, acolo unde distanțele de parcurs sunt mai mari”, a mai precizat adjunctul Cuciurean. Inspectorul general adjunct Vasile Monacu a spus, la rândul său, că aceste microbuze școlare sunt necesare atât pentru transportul elevilor către școli, dar și pentru diferite acțiuni educative, precum excursii, care “se rezolvă acum prin alte mijloace”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: