La Fălticeni

Seară muzeală Eminescu

La Muzeul de Artă ,,Ion Irimescu” Fălticeni, o seară muzeală dedicată Aniversării lui Eminescu, azi, 14 ianuarie 2012, ora 17,00, îi va avea ca invitați pe tinerii scriitori Isabel Vintilă și Alexandru Ovidiu Vintilă din Suceava.
 

Alexandru Ovidiu Vintilă va vorbi despre ,,Maladia lui Eminescu. Sinteza finala a unei dezbateri publice de peste un deceniu și jumătate”, alocuțiune având ca punct de plecare cartea lui Theodor Codreanu, ,,Eminescu în captivitatea «nebuniei»”, Editura Universul, Chișinău, 2011, carte încununată joi, la Mănăstirea Putna, cu Premiul Național ,,Mihai Eminescu” al Festivalului literar ,,Mihai Eminescu”, Suceava, Călinești, Putna, 2012, carte privită ca ,,o sinteză lucidă, excepțional documentată, menită să facă lumină într-o controversă ce durează de atâta timp”, iar Isabel Vintilă va împărtăși publicului ,,Gânduri despre rostirea și rostuirea creștin-ortodoxă ale lui Mihai Eminescu”, alocuțiune care ,,se dorește o prezentare a elementelor de ordin creștin din opera eminesciană”, după cum ne spuneau autorii comunicărilor. Simpozionul va fi urmat de un recital de poezie și muzică eminesciene.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: