Eminescu – o icoană ce are în aureola ei laurii culturii și spiritualității românești

Conform programului Festivalului literar „Mihai Eminescu”, în a doua zi a manifestărilor, joi 12 ianuarie, participanții au poposit la Mănăstirea Putna, locașul sfânt de care poetul și-a legat viața prin dragostea față de ctitorul ei, Ștefan cel Mare, și prin organizarea aici a primei serbări a românilor de pretutindeni, în anul 1871.

 

În biserica voievodală a fost săvârșit parastasul pentru Mihai Eminescu și familia sa de către Părintele Melchisedec Velnic, starețul mănăstirii, Părintele Dragoș Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și alți preoți care au dorit să-și alăture rugăciunile întru odihna părintelui culturii române moderne. Un scurt cuvânt a fost adresat de către Părintele Dragoș Buta, delegat al ÎPS Arhiepiscop Pimen. În continuare, festivitatea s-a desfășurat în incinta mănăstirii, alături de bustul poetului. Mai întâi au recitat poezii și au cântat cântece pe versuri eminesciene ori despre Eminescu copii de la Școala Generală din Putna, prin grija directorului școlii, Mircea Aanei. Au rostit apoi cuvinte Constantin Arcu, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni (SSB), Mihai Sultana Vicol, Paul Aretzu, din partea invitaților din Craiova, și Ilie Tudor Zegrea, din partea invitaților din Cernăuți. A fost prezent domnul Aurel Buzincu, Director al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Suceava. Premiul de excelență „Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană a fost acordat profesorului Theodor Codreanu, pentru volumul Eminescu în captivitatea „nebuniei”, Editura Universul, Chișinău, 2011. Laudatio a fost rostit de Alexandru Ovidiu Vintilă, secretarul general al SSB. Concluzia prezentării a pus în evidență că „poți să faci oriunde, chiar și în provincie, cultură mare, autentică. Este un pariu câștigat de Theodor Codreanu, profesor de liceu la Huși”. O ultimă tușă la portretul câștigătorului a constituit-o un citat din părintele Dumitru Stăniloae despre specificitatea poporului român, laureatul unind, și el, „luciditatea latină, sau încrederea în înțelegerea rațională a realului, proprie Occidentului, cu sentimentul tainei nepătrunse a existenței, propriu popoarelor din răsăritul Europei”. În răspunsul său, Theodor Codreanu a dedicat această reușită părinților săi, Iordache și Tinca, și profesorului de Limba română din liceu, Constantin Parfene. Vorbind despre viața extrem de dificilă a omului Eminescu, el a arătat că această continuă greutate a fost izvorul profunzimii și bogăției scrisului: „Opera și gloria lui Eminescu, care crește mereu, se datorează vieții sale, o viață de sacrificiu asumată conștient, știind că fără sacrificiu în viață nu se poate face nimic măreț. A fost sacrificiul vieții persoanele pentru binele celorlalți”. Participanții s-au îndreptat apoi către mormântul Maicii Benedicta, Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, mormânt aflat în cimitirul mănăstirii, unde s-a pus o lumânare și s-a rostit o rugăciune pentru marele eminescolog, ale cărei cuvinte testamentare au fost: „Apărați-l pe Mihai!”. Odată cu plecarea oaspeților, pe drumul către Eminescu, în liniștea serii așternându-se peste mănăstire, l-am întrebat pe Părintele Stareț de ce atâta dragoste și prețuire pentru acest om, nu numai din partea oamenilor de cultură, dar și din partea oamenilor de știință, a gânditorilor, a oamenilor simpli și, mai ales, a oamenilor Bisericii. Răspunsul Sfinției Sale ne pare a fi vocea de peste veacuri a mănăstirii care veghează la destinul românilor, urmând porunca ctitorului ei și al țării, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare: „Eminescu este un sfânt al nației române, dar nu este un sfânt ca toți sfinții, ci un sfânt al culturii și spiritualității noastre ortodoxe românești. De ce? Pentru că Eminescu cuprinde în sine tot ce a avut poporul acesta mai sfânt și mai curat; el a cunoscut adâncurile limbii, ale culturii și ale spiritualității noastre românești. Suferința pe care a avut-o de îndurat i-a fost crucea de dinainte de înviere. Așa cum fiecare dintre noi, pentru a ajunge la bucuria Învierii, trebuie să rabde Săptămâna Patimilor și să treacă prin Cruce, așa și Eminescu a avut crucea lui. Pe umerii săi a dus crucea culturii și spiritualității românești, a avut de pătimit pentru întreaga spiritualitate și cultură românească. De aceea, mergem la Eminescu și îngenunchem înaintea lui: nu ca înaintea unei icoane a unui sfânt din calendarul Bisericii noastre, ci ca înaintea unei icoane ce are în aureola ei laurii culturii și spiritualității românești. Cu drag îi păstrăm bustul în incinta mănăstirii, pentru că l-a iubit pe Ștefan și Putna, pentru că a iubit Biserica și neamul și s-a identificat cu ele. Cu drag îi aprindem o lumânare și cu drag în această zi am săvârșit slujba de pomenire a lui și a întregii sale familii. Înaintea lui nu se cuvine să facem nimic altceva decât să îngenunchem și să-i mulțumim pentru tot ce a făcut și, în mod deosebit, pentru că s-a jertfit pentru neam. Eminescu a fost răstignitul culturii române pentru ca ceilalți care au venit după el să trăiască bucuria învierii, să se poată dezvolta și să poată aprofunda spiritualitatea și cultura românească, dar în albia săpată de el”. Ieromonah DOSOFTEI DIJMĂRESCU