Anul nou, la Drăgușeni

> Ieri s-a desfășurat festivalul obiceiurilor de iarnă pe stil vechi > Au participat peste 300 de colindători și urători, din județele Suceava, Neamț și Iași
Drăgușenii au fost luați cu asalt, pe parcursul zilei de ieri, de colindători, urători și cete de flăcăi îmbrăcați în costume populare.
 

Totul s-a desfășurat în cadrul manifestării “Festivalul obiceiurilor de iarnă – Anul nou pe stil vechi, la Drăgușeni”. Aflată la cea de-a II-a ediție, parada tradițiilor populare pe rit vechi a înregistrat anul acesta o participare mult mai mare, potrivit organizatorilor, fiind vorba despre cete de urători și colindători din 11 localități ale județului Suceava, dar și a județelor vecine Neamț și Iași. Coloana de mascați, capre, urși, dansatori și cântăreți a pornit conform tradiției de la poarta de intrare în localitate, care de altfel este și una dintre porțile de intrare în județ, suita alcătuită din peste 300 de participanți parcurgând aproape 5 km până la punctul terminus al manifestării, scena amplasată în mijlocul comunei, unde fiecare formație participantă a susținut un program artistic în fața sutelor de spectatori dornici să fie prezenți la acțiune chiar dacă vremea nu a ținut cu ei. Deschiderea spectacolului a fost făcută de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a ținut să mulțumească atât celor prezenți, cât mai ales participanților, pentru dăruirea lor. “Manifestarea de astăzi este încă un exemplu clar că în nordul țării tradițiile încă se păstrează și vă mulțumesc pentru acest lucru. Este încă un motiv pentru care anul acesta județul Suceava a fost principalul punct de atracție turistică pe perioada sărbătorilor de iarnă. Aici portul popular se poartă cu mândrie, iar tradițiile strămoșești se păstrează vii, nu ca în alte locuri din țară unde, trebuie să o spun cu regret, se închiriază tot felul de formații artistice care îmbracă costumul popular doar plătite și mimează tradițiile populare”, a declarat Gheorghe Flutur. Conform datelor pe care le deținem, la ora actuală, în județul Suceava sunt aproape 35.000 de locuitori care țin sărbătorile religioase după calendarul Iulian.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: