Niciun preșcolar nu scapă de „clasa 0” Copiii născuți în 2006 până la 31 august se duc la școală mai devreme, în clasa pregătitoare, iar cei născuți între 1 septembrie și 31 decembrie 2006 pot opta, în funcție de dezvoltarea lor intelectuală, emoțională și fizică de la acea vârstă, între școală și încă un an la grădiniță; dar nu vor scăpa în anul următor de așa-numita „clasă 0”. Astfel că învățământul devine obligatoriu de la 6 ani, odată cu trecerea clasei pregătitoare la ciclul primar, clasă care se organizează în cadrul școlilor cu învățământ primar, dar care poate funcționa și în cadrul grădinițelor. Metodologia privind înscrierea și modul de funcționare a clasei pregătitoare nu este încă gata, estimându-se că startul înscrierilor în clasa 0 și I nu se va da mai devreme de luna martie a.c. Deocamdată nu se știe nici ce vor studia copii la clasa 0, neexistând încă o programă, dar sigur se știe că nu vor fi spații suficiente în unele școli și grădinițe. O altă noutate este că, în anul acesta, elevii și cadrele didactice vor desfășura o săptămână de „școală altfel”, în luna aprilie, când nu vor mai intra la clasă conform orarului obișnuit, ci vor participa la activități propuse de ei la orele de dirigenție. „Scopul acestui program este implicarea tuturor copiilor și a cadrelor didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculumul național, și să stimuleze participarea lor la acțiuni variate, în contexte nonformale”, precizează ordinul de ministru referitor la programul „Școala altfel”. Stagiu practic cu mentori, pentru profesorii tineri Din 2012, cadrele didactice din învățământul preuniversitar vor fi recrutate direct de școlile care au posturi vacante, școli care vor organiza propriile concursuri de titularizare, candidații urmând să-și depună dosarele direct la secretariatele școlilor angajatoare. Legea educației spune că „personalul didactic poate fi angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau perioadă determinată de cel mult un an școlar, cu posibilitatea prelungirii contractului, respectiv în plata cu ora”. Concursul va cuprinde „probă practică sau inspecție specială la clasă și probă scrisă din didactica specialității; prezentarea unui CV și susținerea unui interviu”, din comisia de concurs făcând parte, obligatoriu, și un reprezentant al inspectoratului școlar județean. Tinerii profesori trebuie să urmeze un stagiu practic cu durata de un an școlar sub coordonarea unui profesor mentor. Abia apoi ei pot participa la examenul de definitivat, în urma căruia pot obține titlul de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar. Regulile sunt valabile doar pentru nou-veniți, profesorii titulari nefiind afectați de modificări. Liceele cu promovabilitate sub 15% la examenul de bacalaureat de anul trecut vor avea în anul școlar viitor o clasă a IX-a în minus. Fac excepție însă liceele unice la nivel de localitate, precum și cele care au câte o singură clasă din fiecare ciclu. La nivel național, anul trecut, 28 de unități de învățământ au avut promovabilitate zero la sesiunea din vară a bacalaureatului. „Cu siguranță că banii vor fi mai puțini și insuficienți în 2012, față de 2011” Conceptul „finanțarea urmează elevul”, și anume calculul bugetului unei școli pe baza costului standard pe elev este noutatea cea mai importantă a actualei legi și cea mai discutată, care se aplică chiar din acest ianuarie, conform unei metodologii de calcul prevăzute de Hotărârea de Guvern 1274 din 21 decembrie. Potrivit purtătoarei de cuvânt de la IȘJ Suceava, prof. Laura Hacman, inspectoratul a cerut școlilor efectivele de elevi pe categorii, costurile fiind diferite în funcție de nivelul de învățământ – preșcolar, primar, gimnazial, liceal, urmând ca datele centralizate să fie transmise la Direcția de Finanțe pentru repartiția bugetară pe fiecare școală. Anul trecut bugetele școlilor pentru cheltuielile de personal s-au calculat tot pe baza costului standard per elev, anul acesta vor fi incluse toate cheltuielile din școli, inclusiv cele de formare, diferențele între bugetele școlilor fiind date de zonele în care se află și anumiți coeficienți. Dar și așa, sindicatele se tem că nu vor fi mai mulți bani ca anul trecut, când unele școli nu au mai avut fonduri pentru salarii în ultimele luni ale anului, fiind nevoie de suplimentări, este de părere vicepreședintele Sindicatului Județean „Spiru Haret” Suceava, prof. Dumitru Irimia: „La costul standard pe elev, sumele au rămas neschimbate. Doar dacă finanțarea va crește prin acei coeficienți și zonări…, sunt foarte curios cum va fi cu zonările. Va fi un cost la Călărași, de exemplu, și altul în județele de munte, cum ar fi Suceava; dar lecția se predă la fel peste tot, și la Suceava, și la Călărași. Nu vor fi bani mai mulți fiindcă altele sunt costurile și prețurile în 2012, cu cheltuielile de întreținere, cu formarea profesorilor și transportul lor. Toate prețurile vor crește în 2012, la combustibili, la gaze. Cu siguranță că banii vor fi mai puțini și insuficienți în 2012, față de 2011”. Înainte, finanțarea se efectua în funcție de posturi, pentru care școala primea o sumă de bani să plătească salariile, iar partea de dotări revenea primăriilor.
Întrucât din ianuarie se aplică noile metode de calcul pentru bugete
De anul acesta, copiii de 6 ani vor merge în clasa zero, școlile vor primi bani în funcție de numărul elevilor, de anumiți coeficienți și de zonă, profesorii vor fi angajați chiar de directori, liceele cu promovabilitate scăzută la bacalaureatul din 2011 vor pierde o clasă a IX-a, iată câteva dintre noutățile Legii educației care intră în vigoare.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii