Probleme, dileme, absența unor soluții

Rate însumând 40 de milioane de euro au fost plătite până acum pentru creditul de 86 de milioane de euro angajat de autoritățile sucevene pentru proiectul „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”, creditul urmând să fie rambursat în integralitate în 2030, se arată în informarea prezentată marți de șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, în plenul CJ Suceava.
 

Flutur le-a spus consilierilor județeni că lunile martie și septembrie sunt cele în care se fac plățile către bancă, „rate care ne pun în genunchi”, iar primarii localităților rurale care fac parte din proiect, dar care nu au beneficiat de investiții pentru că nu s-au racordat la rețeaua de gaze naturale, plătesc la rândul lor parte din rate. „Se întreabă primarii, și pe bună dreptate, de ce să plătesc eu, dacă la mine nu vine gazul niciodată?”, a spus Flutur care a apreciat că o soluție ar fi ca orașele implicate în acest proiect să preia și obligațiile comunelor. El a arătat că și la Gura Humorului, și la Câmpulung Moldovenesc centralele termice cu cogenerare construite prin acest proiect sunt închise, întrucât nu sunt rentabile, din cauză că populația nu vrea să se racordeze la sistemul centralizat de termoficare. „Proiectul nu produce profit pentru recuperarea creditului”, a spus președintele CJ Suceava. El a arătat că primarii localităților respective ar trebui să convingă populația că serviciile de termoficare în sistem centralizat sunt bune și mai ieftine decât sistemele proprii de încălzire, adăugând că în Câmpulung Moldovenesc populația se racordează la rețeaua de gaze naturale și că folosește centrale de apartament. Flutur a spus că în Comisia Europeană se discută despre introducerea unei taxe de poluare foarte mari pentru centralele de apartament, iar aplicarea unei astfel de măsuri va trimite populația spre sistemul centralizat. Ulterior, într-o conferință de presă, Gheorghe Flutur a spus că studiul de fezabilitate al proiectului a fost „o ficțiune” de parcă ar fi fost făcut de Jules Verne. „Studiul de fezabilitate e al lui Jules Verne. Să nu iei tu în calcul că nu se va conecta populația la sistemul centralizat sau că nu vrea gaz metan?”, s-a întrebat Flutur. El a spus că va fi problematic să se ramburseze acest împrumut, până acum localitățile din proiect fiind ajutate cu fonduri de la Guvern. „Nu știu cât timp mai putem convinge Guvernul. Dacă nu se alocă bani, se blochează orice perspectivă de dezvoltare a localităților”, a spus Flutur.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: