Binecuvântat fie asistentul maternal !

➢ Aproape 80 de copii din județul Suceava au ajuns în 2011 în grija “mamelor” plătite de stat > Printre ei sunt minori părăsiți de mamele plecate în străinătate și ne-acceptați de rudele rămase acasă, copii abandonați la doar o lună, alții lăsați în “grija” unor tați ce-și beau mințile, iar alții ajunși să cerșească pentru a putea supraviețui > Cu salarii între 800 – 1200 de lei, circa 430 de asistenți maternali profesioniști suceveni au rămas la datorie
 

Patru copii proveniți din trei familii diferite au fost preluați în regim de urgență de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, de la începutul lunii octombrie. Doi dintre ei provin din zona Sucevei, alți doi din preajma Rădăuțiului, cel mai mic fiind abandonat de mamă la doar o lună de la naștere, iar cel mai mare fiind în vârstă de abia doi ani. Sunt alți patru copii care au plătit inconștiența, iresponsabilitatea sau neputința părinților de a-i crește. Pentru că nici alte rude nu i-au vrut în grijă, plasarea în regim de urgență la un asistent maternal, pe un termen anume, a fost singura soluție. De la începutul anului 2011, această măsură a fost singura posibilă pentru aproximativ 80 de copii. Fiecare dintre ei însă are o poveste, unele fiind revoltătoare, dată fiind lipsa crasă de responsabilitate a celor care au adus pe lume o viață. Alte povești uimesc, altele trezesc compasiune, dar în final toate te fac să rostești: “Binecuvântat să fie cel care a inventat asistentul maternal!”. La doi ani, abandonat de trei ori Un minor de doi ani a ajuns în luna octombrie în grija statului, după ce concubinul mamei sale l-a abandonat pe raza comunei de domiciliu a femeii, aproape de bunici. Bărbatul a renunțat rapid la copil după ce femeia cu care trăia a plecat în străinătate și i l-a lăsat în grijă. Practic, copilul a fost “lepădat” de trei ori. O dată de mamă, o dată de concubinul ei și încă o dată de bunicii din partea mamei la care a fost lăsat de bărbatul ce trăia cu maica-sa. Înainte de a pleca în străinătate, mama în cauză a venit la Protecția Copilului pentru a solicita o măsură de protecție pentru un alt copil, în vârstă de numai o lună, declarând că nu are cu ce să-l crească și nici n-o ajută familia. Pentru cei doi frățiori s-a dispus măsura de plasament la un asistent maternal profesionist. Un alt nou-născut a împărtășit aceeași soartă, dar cu acceptul ambilor săi părinți. Ei au solicitat preluarea lui în regim de urgență de DGASPC, după ce mama nu s-a mai putut ocupa de creșterea lui pentru că a început să manifeste tulburări psihice, fiind ulterior internată în spital. Diagnosticul femeii nu este încă stabilit, pruncul fiind deja în grija unui asistent maternal din zona Fălticeni, până când părinții își vor rezolva situația. Părăsiți în voia sorții, șase frați au cerșit ca să supraviețuiască Un alt caz intrat în evidențele DGASPC Suceava, astă vară, este cel în care este vorba de trei copii minori lăsați de mamă, plecată la muncă în străinătate, în grija unui tată care bea de dimineață până seară. Femeia a spus acasă că nu va sta mult în străinătate, dar a uitat să revină, ruptura între ea și copii fiind inevitabilă. Tatăl alcoolic, deși complet neputincios în a purta grija celor mici, a refuzat să dea copiii în plasament, păcălit și el de promisiunea nevestei că se întoarce acasă ca să-și ia copiii cu ea. Într-un final, bărbatul a acceptat să-i dea pe cei trei minori în plasament maternal, până când mama lor se va întoarce din străinătate. O altă poveste, din nefericire la fel de adevărată ca cea de mai sus, este cea a șase frați abandonați de părinții plecați la muncă în străinătate. Rudele în grija cărora au fost lăsați i-au lăsat foarte curând de izbeliște, astfel că cei șase copii au ajuns să supraviețuiască din cerșit. DGASPC a stat cu ochii pe ei circa un an de zile după plecarea părinților, dar când situația lor a ajuns complet nesigură, ei a au fost plasați în asistență maternală. 430 de asistenți maternali, cu circa 650 de copii în grijă În timp ce în alte județe asistenți maternali profesioniști au părăsit sistemul de protecție în număr considerabil, pe motivul că sunt prost plătiți și nu le ajung banii pentru copii, la Suceava situația este relativ liniștitoare. Poate pentru că nu au alte posibilități de angajare, poate pentru că se descurcă cu banii pe care îi primesc… Cert este că n-au ieșit din sistem, în anul 2011, decât circa 20 de asistenți maternali suceveni. Dintre ei, 11 au demisionat, câțiva n-au mai solicitat reatestarea, alții nu mai corespundeau condițiilor și li s-a retras atestarea. La fel de cert e că în județul Suceava meseria de “mamă” plătită este una agreată, “aparatul maternal” de stat fiind, numeric, aproape dublu față de cel din Botoșani și de trei ori și jumătate mai mare decât cel al județului Cluj, de exemplu. Aproape 430 de asistenți maternali profesioniști cresc și educă în județ circa 650 de minori. Unii au câte 2 și chiar 3 copii în grijă. Cei mai curajoși, îngrijesc, în total, peste 100 de copii cu handicap. “Nu a fost niciodată o problemă să nu avem unde plasa un copil atunci când situația a cerut-o” Salariile cuprinse între 800 și 1.200 de lei, în funcție de vechimea asistentului, numărul de copii din plasament, gradul de handicap al copilului (dacă are), la care se adaugă alocația de hrană a copilului de 8,3 lei pe zi, încă aproximativ 500 lei pentru materiale igienico-sanitare, rechizite, haine, echipamente, plus alocația de la stat a minorului, nu sunt, cumulate, sume de neglijat în vremuri de criză. “Suceava nu are probleme cu plecările asistenților maternali. Ieșirea din sistem a celor 20 de persoane nu este deloc îngrijorătoare, pentru că avem o listă de așteptare de asistenți atestați deja. În plus, primim în fiecare zi cereri ale persoanelor ce doresc să devină asistent maternal profesionist. Nu a fost niciodată o problemă să nu avem unde plasa un copil atunci când situația a cerut-o. În miez de noapte, în mijlocul zilei, asistenții noștri maternali au răspuns solicitărilor. Poate că nu sunt bani mulți, dar nu sunt nici puțini și se pare că în ciuda responsabilităților pe care le derogă, profesia de asistent maternal rămâne o alternativă bună în anul 2011”, a declarat Magdalena Isăilă, directorul executiv al DGASPC Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: