Capul

Cu o anumită sfioșenie, dar și cu zâmbet de șagă, recenzoarea ne pregătește mai întâi, pisicindu-se profesional, ca o mâță care-și frământă perna cu lăbuțele, înainte să se tolănească: „Sper să nu vă certați după, dar trebuie să-mi spuneți cine e capul familiei…”. Semn că și-a însușit la perfecție „știrile” trase la șablon de deunăzi, când mulți anunțară că formularele de recensământ ar conține și o așa sămânță de scandal conjugal. Dar până să-i vină un răspuns (oarecare?), ea și bifează ce crede de cuviință, semn că s-a prins cine e șeful gospodăriei. Iar el probabil că, în sinea-și, se înalță cocoșește în pinteni, iar ea probabil că se cocoșează aprobator, cu bucuria firavă că încă o dată se simte, cel puțin într-un mod (tacit) declarativ, ocrotită.

 

Zice-se că pricepuții statisticieni, ajutați de nu mai puțin pricepuții recenzori ar fi dorind ca, astfel, să se afle nu doar cine e nucleul în celula familiei/gospodăriei, ci și cum se structurează nucleele familiale, care va să spună cum se raportează la nucleu… ribozomii, mezozomii, mitocondriile în gospodăreasca citoplasmă. Am bifat însă și denotarea (nu știu cât de întemeiată), cum că întrebarea ar fi fiind menită să ridice la suprafață, precum uleiul pe apă, o percepție de gen asupra poziției de lider conjugal și/sau de domiciliu, iscodind așadar câtă emancipare feminină s-ar găsi la o adresă ori alta. Ori cât patriarhat și cât matriarhat s-ar găsi în țară în octombrie a.c., dincolo de ce spun codurile (Civil și al Familiei), potrivit cărora, pe hârtie, soții sunt egali în responsabilități și drepturi. Încercare interesantă poate, dar presupunem că din capul locului viciată de prejudecăți vii și de declarații convenabile, precum cele știute, ale politicienilor. Așa că nu-i rost ca oarecine să se teamă de-un recensământ și de-o întrebare: cărțile sunt făcute, iar regulile jocului nu se schimbă din mers.