DS Suceava

Peste 70.000 euro din vânat

Direcția Silvică Suceava a obținut în acest sezon de vânătoare aproximativ 60.000 de euro prin vânarea a 28 de cerbi, dintre care 18 cerbi de trofeu, 4216 euro din vânătoarea de căpriori, fiind recoltate 7 exemplare, dintre care unul de trofeu, dar și 5.500 de euro în urma recoltării a 9 mistreți, a declarat ieri directorul instituției sucevene, Mihai Mihețiu.
 

Potrivit lui, se simte criza economică și la vânători, în special la urs, unde o partidă de vânătoare costă între 5.000 și 20.000 de euro, până în prezent fiind primită o singură cerere din partea unui vânător român, pentru un urs evaluat la 7.000 de euro. El a mai spus că vânătoarea de cerb în România se face tradițional, dar că DS Suceava oferă posibilitatea organizării de vânători la cerb, căprior și mistreț în Complexul de vânătoare Marginea, organizat pe 422 ha. Direcția Silvică Suceava administrează aproximativ jumătate din fondul de vânătoare al județului Suceava, restul fiind administrat de asociații private. Anul de vânătoare se va încheia în 15 mai 2012.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI