Participare românească la Conferința europeană a munților

La Inverness, în Scoția, s-a desfășurat în perioada 27-28 septembrie a.c., Conferința internațională „Turismul activ – durabil. Rolul comunităților montane europene în găsirea unor soluții inovatoare”, organizată de Asociația europeană a zonelor de munte – „Euromontana”.
 

România este o prezență activă în cadrul organizației, prin cele 7 organizații membre, participând la toate proiectele și activitățile desfășurate de aceasta, bucurându-se de o largă apreciere la Bruxelles. La Conferință au participat 150 de persoane din 17 țări cu munți, reprezentanți ai Comisiei Europene, autorități regionale și locale. Delegația României a cuprins 16 membri, reprezentanți ai unor organizații ce au ca preocupări dezvoltarea rurală și turistică: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Forumul Montan din România, Asociația Națională pentru Dezvoltare Rurală Montană – Romontana, Federația Agricultorilor de Munte „Dorna”, Heifer International România, Prefectura Neamț, organizații din județele Bistrița-Năsăud, Maramureș și Vrancea. Principalele teme dezbătute în cadrul Conferinței au analizat: > Impactul politicilor europene de turism pentru zona montană; > Turismul tradițional în munți, ca sursă de inovație; > Principalele instrumente și sisteme de susținere ale comunităților montane pentru dezvoltarea și promovarea inițiativelor locale; > Modele de rețele de dezvoltare durabilă și valorificarea economică a turismului cultural. Vizitele de studii au îmbinat prezentarea bunelor practici scoțiene în domeniul turismului montan cu seminarii și dezbateri pe temele propuse. Dănuț Gâțan (MADR, vicepreședinte al Euromontana) și Lazăr Latu (Prefectura Neamț), participanți din delegația română, au avut o intervenție cu tema: „Patrimoniul cultural, ca instrument pentru promovarea unei regiuni în afara granițelor țării”. În armonie cu tematica evenimentului, în holul principal al sălii de conferințe a fost organizată expoziția de foto-grafie “Spațiul montan românesc – destinație permanentă pentru practicarea turismului activ” (dr. ing. Dănuț Ungureanu – MADR), apreciată în mod deosebit de președintele Euromontana, Andre Marcon, cât și de către ceilalți participanți. La finele manifestării s-a adoptat o „Declarație finală”, care cuprinde o serie de recomandări ce vor fi transmise factorilor implicați la diferite niveluri în dezvoltarea turismului: Uniunea Europeană, guvernele naționale, autoritățile regionale și locale, antreprenorii din turism. Pot fi amintite câteva dintre aceste recomandări: > Definirea turismului durabil – unanim acceptată. Stabilirea indicatorilor de cuantificare a performanțelor fiecărei destinații turistice; > Crearea unui organism european pentru turismul durabil, care să urmărească evoluția industriei turismului spre performanță și durabilitate; > Consolidarea inițiativelor de cooperare transnațională; > Integrarea activităților de turism durabil în strategiile de dezvoltare teritorială; > Desfășurarea campaniilor de conștientizare privind impactul social și de mediu în turism. Următoarea Conferință destinată zonelor de munte europene, sub egida „Euromontana”, va avea loc la Chambery, Franța, în octombrie 2012, cu tema: „Tineretul și zonele montane”. (Dr. ing. DĂNUȚ UNGUREANU, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, AM PNDR)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI