Secretul Sofiei Vicoveanca la 70 de ani

„Munca este pentru mine un leac, pentru ca singurătatea să nu bată la ușă”

“Lume dragă-am petrecut” este intitulat albumul pe care Sofia Vicoveanca îl oferă celor care o îndrăgesc, dar și sieși, în preajma împlinirii vârstei de 70 ani, album aflat încă în lucru la Roton. Aniversarea artistei este pe 23 septembrie, albumul nu este încă gata, probabil va fi la sfârșitul acestei luni sau la începutul lunii viitoare.
 

Sofia Vicoveanca

Interpreta evită să spună al câtelea disc este cel ce tocmai urmează să apară în cariera sa, care împlinește și aceasta, îndată (1 octombrie) 52 de ani dăruiți cântecului popular. „Nu-mi număr piesele și CD-urile, să nu-mi poarte ghinion!…”, ne-a spus Sofia Vicoveanca. Albumul cuprinde 23 de piese: „Așa cum am obișnuit publicul, sunt cântece de dragoste, de dor, de urât, de nuntă, de joc, cântece satirice și o doină. Materialul a fost destul de greu de adunat, întrucât nu se prea găsește cum vreau eu. Am mai întrebat din foștii colegi, instrumentiști pensionați din orchestre, am mai răsfoit vechile mele caiete, am apelat la piese instrumentale și am simțit că pot să dau glas unor cântece”. Nu demult, interpreta a scos și un DVD – „Oameni dragi și lume bună”, tot cu 23 de piese „alese pe sprânceană”, cum spune, filmat prin zona de munte de lângă Doroteia: „Pe DVD se regăsesc «Savetuca», «Bălăceana», «Supărarea, bat-o dorul», cântece cu care am bucurat atâta lume… Pentru fiecare piesă am îmbrăcat alt costum, fac o paradă a costumului popular din Bucovina și din Moldova – zona Bacăului. Sunt piese filmate cu alai, cu lume, în peisaje minunate, prin locuri sălbatice”. Când am vorbit la telefon, Sofia Vicoveanca își făcea bagajul să plece la Brașov, după care la Brăila, unde avea concerte, fiindcă nimic nu poate fi mai important pentru un artist decât să-și poarte cântecul, indiferent de vârstă, acolo unde acesta este chemat, dorit. „Publicul mă caută mai mult decât în tinerețe” „Publicul mă caută mai mult decât în tinerețe, sunt foarte solicitată, ceea ce mă bucură, mai ales că acum este o avalanșă de cântăreți, toată lumea cântă; dar e bine că nu se renunță la cei cu experiență, la cei în care au investit speranță”. Secretul împlinirii prin cântec, cu bucurie, a 70 de ani de viață și a atâtor ani de carieră este unul singur: munca! „Munca este pentru mine un leac, pentru ca singurătatea să nu bată la ușă. Munca îți dă putere, te simți util, îți acoperă golurile și îți asigură și traiul”. Cântăreața s-a născut la Toporuica, cum se numește astăzi, localitate aflată lângă Cernăuți, la 23 septembrie 1941, fiind al patrulea copil al familiei Gheorghe și Veronica Fusa. Ulterior, din cauza ocupației sovietice, familia s-a refugiat în comuna Vicovu de Jos, de unde și numele de scenă al artistei. Începuturile carierei sale se leagă de Ansamblul de cântece și dansuri „Ciprian Porumbescu” Suceava în anul 1959, când este angajată ca artistă profesionistă. Cântecele sale au răsunat în toată România, dar și în Italia, America, Polonia, Australia, Germania, China etc. De-a lungul anilor a adunat și înregistrat la case de discuri, radio și televiziune zeci de cântece, mai vechi și mai noi, cele mai multe culese din ținutul Bucovinei, primul ei album apărând în 1965. Artist complex, Sofia Vicoveanca a realizat numeroase filme, de scurt și lung metraj, dintre care amintim doar „Sarea în bucate”, „Baltagul”, “Vânătoarea de vulpi” și “Ochi de urs”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: