„Marșul bicicletelor”

Cu role sau pe biciclete, zeci de tineri proveniți de la diferite unități de învățământ gimnazial și liceal din Suceava s-au reunit ieri, în fața Galleria Mall, pentru a marca „Săptămâna mobilității europene”, rulând demonstrativ până în fața Primăriei Suceava.
 

„În perioada 16-22 septembrie, în întreaga Europă se sărbătorește «Săptămâna mobilității europene». Precizez că data 16 septembrie este cunoscută ca fiind «Ziua protejării stratului de ozon», iar ziua de 22 septembrie este cunoscută ca «Ziua circulației fără mașini» ori ca «Ziua mobilității alternative». Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, în parteneriat cu Primăria Suceava, împreună cu eco-școlile din municipiu, a organizat un marș al bicicletelor, al rolelor, inclusiv al mersului pe jos, pentru a atenționa opinia publică din Suceava asupra necesității de a circula fie mai mult pe jos, fie cu mijloace de transport alternative, fără motor, fără transmisii de gaze de eșapament, «acest lucru fiind favorabil atât sănătății concetățenilor noștri, cât și protejării mediului înconjurător»”, ne a declarat Iluță Cocriș, șeful Agenției pentru Protecția Mediului Suceava. Odată ajunși în fața Primăriei Suceava, elevii au fost întâmpinați de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a lăudat și a încurajat inițiativa tinerilor, lansând promisiunea că, până la anul viitor, orașul Suceava va avea delimitate piste speciale destinate circulației în siguranță a bicicliștilor. La “Marșul bicicletelor” au participat elevi proveniți de la următoarele instituții de învățământ: Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Școala cu Clasele I-VIII, Nr. 9 “Ion Creangă”, Colegiul Național “Mihai Eminescu”, Colegiul Tehnic “Petru Mușat”, Liceul cu Program Sportiv Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: