Pericolul utopiei comuniste continuă să existe

➢ Președintele AFDPR Suceava, Alexandru Jauca, spune că titlul de cetățean de onoare decernat pentru 6 deținuți și persecutați politic reprezintă “o recunoaștere simbolică a luptelor și suferințelor îndurate de mulți locuitori suceveni sub dictatura unui regim totalitar”

 

Din partea Filialei Suceava a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) am primit recent o scrisoare conținând câteva considerații pornite de la un articol publicat de „Crai nou” pe 26 august a.c.: „Șase foști deținuți politic, cetățeni de onoare ai Sucevei”. În prima parte a textului, AFDPR Suceava apreciază ca „obiectivă” prezentarea ședinței CL Suceava în cadrul căreia primarul Ion Lungu a propus acordarea titlului de cetățean de onoare „pentru șase foști deținuți și persecutați politic, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989”. „Însă obiectul principal al nemulțumirilor” față de articolul respectiv este provocat de un „Sic!” introdus într-un citat dintr-un document al municipalității, cuvânt ce a provocat suspiciuni. Sic! sau sîc? …”La prima vedere am fost convins că acest cu-vânt de origine latină, adverb, este folosit ca indicație pentru cititori că o greșeală dintr-un text aparține autorului respectiv și nu comentatorului”, scrie președintele AFDPR Suceava, însă mai departe are în vedere că ar putea fi vorba, de fapt, despre un „sîc!” prin care, „îndoindu-se de oportunitatea acordării acestui titlu”, autorul… și-ar exprima „satisfacția răutăcioasă pentru necazul altuia” (cf. unor definiții de dicționar, la fel, ca și mai sus). În ce ne privește, explicația e simplă. Era un „Sic!” ce atrăgea atenția asupra formulării (citate) „au adus un aport deosebit” (ce putea fi evitată scriindu-se, de ex., „au avut contribuții deosebite”); de altfel, „Crai nou” nu folosește „î” în interiorul cuvintelor, ci doar „â” (conform opțiunii Academiei Române din 1993), în afară de situațiile în care publică materialele unor autori care își manifestă preferința pentru „î”. Ni se pare însă că fondul pe care a venit reacția AFDPR – trădând o anume sensibilitate față de eventualitatea ca imaginea sa să nu fie de receptată cum se cuvine în societate – este mai important. Așadar, înțelegem că filiala suceveană s-ar teme ca nu cumva prestanța sa civică, rolul membrilor săi în societatea de ieri și de azi ar putea fi ignorate sau minimalizate: „…activitatea AFDPR, la peste 20 de ani de la răsturnarea vechiului regim, nu ar avea nicio importanță, cel pu-țin pe plan local, nemaiținând seama de sacrificiile pe care le-a suportat această categorie socială (peste 2 milioane de victime) sub vechiul regim”. Context în care filiala suceveană a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România transmite: „…Ne manifestăm îngrijorarea despre situația precară în care se află în prezent societatea noastră (din nefericire la nivelul tinerei generații) prin ignorarea trecutului recent. Dacă se poate vorbi de meritul acestei asociații, după decembrie 1989, este faptul că a fost prima voce care a încercat să convingă generațiile postcomuniste că pericolul mental al utopiei comuniste continuă să persiste în modul de gândire și de orientare prezentă”. Președintele AFDPR Suceava, Alexandru Jauca, precizează: „Ori de câte ori am avut ocazia să mă exprim verbal sau în scris, am arătat că despărțirea de trecutul comunist criminal și nelegitim nu se poate realiza integral decât printr-un efort instituționalizat, care să impună un mod de gândire realist, lipsit de minciunile permanente cu care ne-a obișnuit ideologia comunistă. Noi, care am fost învestiți cu acest titlu, nu-l considerăm o urmare exclusivă a meritelor personale. Această distincție o privim ca o recunoaștere simbolică a luptelor și suferințelor îndurate de mulți locuitori suceveni sub dictatura unui regim totalitar. Dacă astăzi generația prezentă se bucură de libertatea în gândire, de drepturile fundamentale ale omului, aceste câștiguri ale umanității se datorează luptătorilor pentru dreptate, martirilor care au fost sacrificați pentru obținerea lor”.