Pentru a obține un astfel de formular (atestat privind menținerea prestațiilor în curs pentru asigurarea de boală-maternitate), în afară de cerere, copia după actul de identitate sau certificatul de naștere și adeverința de asigurat, persoana solicitantă trebuie să depună la CAS și alte documente care să dovedească îndeplinirea condițiilor pentru eliberarea documentului. Astfel, pacientul trebuie să prezinte un referat sau raport medical cu o recomandare pentru efectuarea tratamentului în străinătate, precum și un dosar medical cu documente din care să rezulte diagnosticul. „Din cadrul raportului medical trebuie să rezulte că serviciul medical solicitat face parte din pachetul de servicii de bază de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, precum și faptul că acesta nu poate fi efectuat într-un interval de timp normal în niciuna din unitățile sanitare din România, luând în considerare starea curentă de sănătate a persoanei solicitante și evoluția probabilă a bolii. De asemenea, trebuie precizat în mod explicit și argumentat motivul pentru care serviciul medical respectiv nu poate fi acordat într-un interval de timp normal în nicio unitate sanitară din România. Raportul medical trebuie întocmit de un medic dintr-o unitate sanitară aflată în relații contractuale cu o casă de asigurări de sănătate din România”, a precizat șeful CAS Suceava, ec. Victor Cristi Bleorțu. Solicitantul trebuie să mai prezinte CAS și o confirmare scrisă din partea unității sanitare din statul membru UE în care se intenționează efectuarea serviciului medical cu privire la disponibilitatea acesteia de a acorda respectivul serviciu medical, în baza formularului E 112, în perioada indicată de persoana solicitantă. Toate documentele medicale, precum și raportul medical trebuie să fie datate, semnate și ștampilate. “Casa de Asigurări de Sănătate face doar o analiză a documentației depuse și nu decide din punct de vedere medical oportunitatea eliberării acestui formular. Decizia medicală și responsabilitatea efectuării acestui tratament în străinătate revine în totalitate medicului curant sau unității sanitare căreia i s-a adresat pacientul”, a mai spus președintele director general al CAS Suceava. Anul trecut 13 persoane din județ s-au tratat în străinătate, în țări ale Uniunii Europene, beneficiind de decontări totale sau parțiale ale cheltuielilor din partea statului român. Trei dintre ele s-au tratat în spitalele din străinătate în baza cardului european de asigurări de sănătate, iar altele șase printr-un program special pentru intervențiile extrem de grave pentru care nu există tratament în România. Ceilalți au beneficiat de asistență sanitară în baza unui acord internațional, potrivit căruia cetățenii europeni pot beneficia de rambursarea cheltuielilor cu tratamentele făcute în străinătate dacă tipul de tratament sau costurile acestuia se regăsesc printre prestațiile prevăzute de legislația națională. Ministerul a dat o lege mai bună pentru tratamentul românilor în străinătate Pacienții care prezintă afecțiuni deosebit de grave ce nu pot fi tratate în țară pot beneficia de tratamente în străinătate și prin Ministerul Sănătății, care recent a modificat legislația în această privință și a alocat 3 milioane de lei în plus față de anul trecut pentru tratamentul acestor bolnavi. Prin modificările realizate în lege, MS a urmărit, în primul rând, să elimine birocrația și să asigure o mai bună transparență în ceea ce privește procedura privind trimiterea la tratament în străinătate. Astfel, în premieră, bolnavii sau reprezentanții legali ai acestora pot efectua corespondența cu clinicile recomandate de comisia de specialitate teritorială, înainte aceasta fiind purtată numai de către direcțiile de sănătate publică. În condițiile în care bolnavii sau reprezentanții legali ai acestora își exprimă opțiunea pentru a realiza corespondența în mod direct cu clinicile recomandate de comisia de specialitate teritorială, acestora le revine obligația de a prezenta direcției de sănătate publică documente oficiale emise de clinici, cu antet și semnătură, care cuprind date privind identificarea clinicii, identificarea pacientului, costul tratamentului, condițiile de plată și programarea pacientului. De asemenea, în noua lege, din criteriile de prioritate pentru finanțarea tratamentului în străinătate a fost scos acela cu „beneficiul tratamentului estimat pentru societate’’. În plus, bolnavul are obligația de a se prezenta, în termen de 14 zile lucrătoare sau ori de câte ori este programat la medicul curant de specialitate care i-a recomandat tratamentul în străinătate, pentru evaluarea stării de sănătate consecutivă tratamentului aplicat în clinica din străinătate. La rândul său, medicul curant de specialitate care recomandă tratamentul în străinătate va avea obligația de a elabora un raport medical pentru evaluarea stării de sănătate la un an după primul control efectuat, cu transmiterea acestuia direcției de sănătate publică. În anul 2011, Programul gratuit de tratament în străinătate al Ministerului Sănătății are un buget de 29 milioane de lei, cu aproximativ 3 milioane de lei mai mult față de anul 2010. Anul acesta, la DSP Suceava au fost 2 solicitări pentru tratament în străinătate, cele două dosare fiind transmise comisiilor de specialitate teritoriale. DSP a inițiat pentru ambele dosare corespondența cu clinica de specialitate recomandată de comisiile de specialitate teritoriale, dar la minister a ajuns doar un dosar, care a și fost aprobat, având prioritate dat fiind că este vorba de o urgență medicală sau risc vital crescut.
Trei asigurați din județul Suceava care doresc să se trateze în unități sanitare din Austria și Germania au solicitat Casei de Asigurări de Sănătate Suceava formulare E 112, de la începutul anului 2011 și până acum.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii